Edituri
















Anca Sucală, General manager al firmei de audit, contabilitate și consultanță fiscală Roedl & Partner România

Despre lucrarea "TVA national vs. intracomunitar - Cazuri si necazuri"

Autori:
Cuciureanu Florin,
Patroi Dragos
Adrian Benta


În martie 2012, întâmplător, am cunoscut un specialist în fiscalitate: domnul Dragoș Pătroi. Am citit CV-ul său și am fost mai mult sau mai puțin impresionată de experiența dumnealui. Cu toate acestea, ceva mă atrăgea în a încerca să dezvolt o relație profesională cu dânsul, ceva ce inspira siguranță, sinceritate, profesionalism. Și așa a început colaborarea noastră. În plus, știam că este unul din cei 2 coautori ai cărții „Prețurile de transfer. Între optimizare fiscală și evaziune transfrontalieră” și doream să cunosc omul din spatele lucrării.
TVA national vs. intracomunitarCazuri si necazuri Am avut ocazia să lucrez cu dumnealui de mai multe ori, să discutăm anumite spețe fiscale și să propunem împreună soluții în acest sens, participând la câteva proiecte comune în domeniul consultanței fiscale. De fapt, acesta este și motivul pentru care am acceptat să aduc câteva aprecieri acestei publicații: persoana coautorului Dragoș Pătroi, pe care îl apreciez atât din punct de vedere uman, cât și pentru judecățile și raționamentele sale în domeniul fiscal.
Cartea „TVA național vs. intracomunitar: Cazuri și necazuri” este o lucrare a cărei apariție trebuie salutată, în primul rând, pentru curajul celor 3 coautori de a prezenta simplu, concis și sincer multe din problemele fiscalității în domeniul TVA, dar și pentru modul în care au înțeles să o facă: propunând soluții concrete pentru problemele identificate și descrise de ei pe parcursul lucrării. Avem în față o carte în care TVA este pusă în relație cu competitivitatea și în care ni se oferă și ni se propun soluții practice, ușor de înțeles și de implementat. Autorii o fac într-un mod în care responsabilitatea și moralitatea se îmbină interesant, gândind impactul pe care îl generează fiscalitatea atât în rândul contribuabililor, cât și asupra bugetului de stat. Și chiar dacă, firesc, nu suntem toți de acord cu soluțiile propuse, acest lucru face ca această carte să fie cu atât mai incitantă, lăsând loc la dezbateri.
Dincolo de titlu – care merită atenția cuvenită, fiind extrem de sugestiv și de incitant – elementele prezentate sunt de mare actualitate, fiind competent prezentate și dezbătute de către cei 3 coautori. Opțiunea acestora pentru o temă consacrată, controversată și foarte dificilă face cu atât mai mult necesară lecturarea acestei cărți. Structurată în 5 capitole esențiale, cartea oferă informații și o cazuistică care vin să clarifice, să etaleze și să ofere soluții de reducere a „necazurilor” generate de TVA. Practic, lucrarea explică, într-un limbaj relaxat, multe dintre problemele și implicațiile de care contribuabilii s-au lovit în ultimii ani și, mai ales, de care se vor lovi din 2013.
Am citit cartea într-o singură seară și, recunosc, mi-a captat atenția prin concizie, claritate, coerența, rigurozitate, cazuistica, detalii și soluții. Am avut senzația că am în față efectiv un îndrumar pe linie de TVA, adaptat la modificările legislative ale anului 2013 și pus de acord cu legislația europeană, fapt pentru care îi felicit sincer pe cei 3 coautori.
Știu că aceasta este a zecea carte, în domeniul fiscal, la care dl. Dragoș Pătroi participă în calitate de autor sau coautor. Aș spune eu „Cartea cu numărul 10 este o carte de nota 10”, o lucrare care, cu siguranță, prin conținutul și calitatea ei, va deveni o prezență pe masa de lucru a multor specialiști interesați de TVA și de aplicarea acestui impozit.
Newsletter
Pentru a fi la curent cu promotiile noastre, abonati-va la newsletter.
Contul meu
E-mail:
Parola:
Am uitat parola
Publicitate Beckshop.ro
Reduceri de pana la 70%