Despre lucrarea "Protocol şi etichetă diplomatice"
Autor: Ioana Vârsta

Ioana Vârsta, absolventă a Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti şi a Facultăţii de Automatică a Universităţii Politehnice din Bucureşti (sper să îmi ierte indiscreţia!), specializată într-o zonă aproape străină formaţiei sale universitare – comunicare şi relaţii publice – oferă cititorilor un volum despre protocol şi etichetă.

Am omis cu bună ştiinţă calificativul diplomatice, prezent în titlu, pentru că am convingerea că rezultatul eforturilor autoarei, chiar dacă pare dedicat diplomaţilor şi celor, relativ puţini, care au acces în cercul restrâns al puterii politice, în realitate este util şi acelora care – din obligaţie, dintr-o sinceră pornire interioară sau, de ce nu?, din snobism – trebuie sau îşi doresc să ştie cum să se poarte ... în lume.

Tocmai din acest motiv am acceptat să scriu câteva rânduri despre o carte ce tratează un domeniu departe de preocupările mele obişnuite, dar pe care am avut ocazia să îl cunosc, mai mult sau mai puţin empiric, de-a lungul carierei. Am ajuns astfel să conştientizez, în afara oricărei lecturi de specialitate, importanţa regulilor de protocol şi etichetă nu numai în politică şi diplomaţie, ci şi în administraţie, în structurile vieţii universitare şi, nu în ultimul rând, în cadrul entităţilor private cu ambiţii de actori importanţi pe scena economică.

Nu este vorba aici doar de faptul, afi rmat şi demonstrat în cadrul lucrării, că regulile de protocol şi etichetă conţin o simbolistică a puterii – pe diferite paliere şi în diferite forme – pe care o reprezintă sau o deţin cei care le practică, ci şi de un aspect relativ asemănător cu domeniul dreptului: regulile de procedură sunt cele care asigură funcţionarea oricărui sistem juridic; în absenţa lor sau dacă ele există, dar sunt ignorate şi încălcate, aplicarea legii rămâne o simplă iluzie. Tot astfel, protocolul şi eticheta nu sunt altceva decât proceduri indispensabile nu numai relaţiilor din cadrul instituţiilor publice şi al structurilor private, ci – mai ales – raporturilor acestora cu persoane din afara lor. Nu mă refer aici doar la necesitatea evidentă ca orice funcţionar public sau angajat privat să ştie cum să se comporte în relaţia cu cetăţeanul sau cu clientul, ci şi la momente sau evenimente inevitabile sau indispensabile în viaţa unei instituţii sau corporaţii, cum sunt întâlnirile de negociere, mesele de lucru, recepţiile, conferinţele, care presupun şi impun un anumit profesionalism în organizarea lor şi anumite principii de desfăşurare, care ar trebui
să fi e dominate de regulile de protocol şi etichetă.

Iată de ce cred că această lucrare are un cerc mai larg de posibili destinatari, ea putând fi utilă oricărei instituţii publice sau  rganizaţii private care doreşte să îşi organizeze relaţiile interne şi raporturile externe după principii care şi-au dovedit valabilitatea şi viabilitatea în timp (de altfel, un capitol – al nouălea – este special scris în acest scop, fi ind intitulat „Organizarea şi atribuţiile direcţiilor de protocol din instituţii publice sau companii”).

Dar, mai mult decât atât, cartea Ioanei Vârsta poate fi o lectură atractivă şi educativă pentru orice cititor, prins doar în plasa relaţiilor cotidiene, însă fără responsabilităţi notabile la nivel instituţional. Mă refer atât la informaţiile existente în text, interesante pentru oricine doreşte să îşi îmbogăţească cunoştinţele cu elemente de istorie, heraldică, medalistică sau chiar drept internaţional public (privilegiile şi imunităţile diplomatice), cât şi la regulile propriu-zise de conduită, care nu sunt neapărat complicate reguli de protocol şi etichetă, ci, mai degrabă, reguli de elementar bun-simţ pentru comportamentul în societate.

Din acest punct de vedere, alături de alte titluri, poate mai puţin specializate şi mai mult destinate publicului larg, lucrarea de faţă m-a făcut să mă gândesc din nou, cu tristeţe, la declinul aparent ireversibil al acestor reguli în societatea românească de astăzi...

Printre multe alte efecte negative ale comunismului s-a afl at, neîndoielnic, nu numai înlăturarea din viaţa publică sau chiar eliminarea fi zică a celor care aveau obişnuinţa şi voluptatea politeţii, ci şi o campanie ideologică sistematică, potrivit căreia acel tip de comportament era unul burghez, inadecvat „noii societăţi” şi, prin urmare, condamnabil (deşi, trebuie să recunosc, au existat şi deviaţii de la această politică: îmi aduc aminte cu plăcere de o carte, scrisă de Dan Bihoreanu, „Mersi, pardon, scuzaţi”, publicată la Editura Tineretului prin anii 1968-1969...). Din păcate – şi formula e eufemistică –, în cele două decenii care au trecut de la momentul Decembrie 1989, situaţia nu s-a îmbunătăţit, ci dimpotrivă... Într-o societate în care tutuiala s-a generalizat şi elegantul dumneavoastră a devenit injurios (cum atât de savuros scria Andrei Pleşu, în „Jurnalul Naţional” din 19 februarie 2004), iar liderii politici practică limbajul grobian şi atitudinea încruntat-agresivă, se pare că avem cu toţii nevoie de un curs de protocol şi etichetă; acesta, dacă nu ne poate schimba fundamental, ar putea măcar să mai cizeleze bavurile unei conduite care nu foloseşte nimănui: nici celui care o practică şi nici celor în faţa cărora este practicată.