Nicolae Popa, prof. univ. dr.

Despre lucrarea "Teoria generală a dreptului. Caiet de seminar"
Coordonator: Nicolae Popa; Autori: Elena Anghel, Cornelia Ene-Dinu, Laura Spătaru-Negură  


Teoria generala a dreptuluiTeoria generală a dreptului este o disciplină de referinăţă pentru ştiinţa dreptului: ea cuprinde acel set conceptual prin care este explicată realitatea juridică. Dar cum ajunge Teoria generală a dreptului la concept? Teoria generală a dreptului este o disciplină de sinteză: ea preia de la ştiinţele juridice de ramură datele esenţiale privind formele de manifestare particulare ale dreptului şi, pe cale de abstractizare, formulează modele explicative pentru întregimea dreptului. Mircea Djuvara nota că „enciclopedia formală scoate din toate elementele dreptului ceea ce este esenăţial, ceea ce constituie articulaţia însăşi a gândirii juridice şi, făcând conştient procesul logic al ei, delimitează ce este dreptul”.

Deşi rămâne situată în planul generalităţii, Teoria generală a dreptului are o dublă deschidere: faţă de ştiinţele juridice particulare şi faţă de filosofia dreptului. Filosofia este cea care sprijină şi „rafinează” demersul teoriei dreptului în definirea categoriilor şi conceptelor fundamentale, pe care le fixează apoi în sistemul ştiinţelor juridice.

Conştienţi fiind că Teoria generală a dreptului nu este o disciplină dintre cele mai accesibile înţelegerii de către studentul anului I, dar afirmând cu toată responsabilitatea că dreptul nu poate fi înţeles în afara conceptelor pe care le explică aceasta, am elaborat prezentul caiet de seminar spre a veni în întâmpinarea unor cerinţe de ordin practicaplicativ.

Ca atare, veţi găsi în acest caiet de seminar exemple necesare clarificării cunoştinţelor teoretice, exerciţii juridice variate, extrase din acte normative la care se fac trimiteri, un mic dicţionar terminologic, adagii şi expresii juridice latineşti uzuale, elemente de metodologie juridică, informaţii utile pentru redactarea unui referat, şi, nu în ultimul rând, aplicaţii şi scheme menite să faciliteze înţelegerea noţiunilor fundamentale cu care operează Teoria generală a dreptului. De asemenea, spre a exemplifica mecanismele jurisdicţionale prezentate, am inserat în caietul de seminar anumite anexe (decizii pronunţate în soluţionarea recursului în interesul legii, decizii pronunţate în soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate). Precizăm faptul că unele dintre documentele menţionate se regăsesc sub formă de anexe în conţinutul prezentului Caiet de seminar, celelalte putând fi lecturate accesând linkul http://www.beck.ro/caietdeseminar.

Fiind un îndreptar menit să servească drept suport pentru seminar, axat pe exerciţii juridice, precizăm încă de la început că, pentru promovarea examenului, este necesară parcurgerea şi însuşirea informaţiilor din ediţia a treia a cursului domnului profesor universitar doctor Nicolae Popa, Teoria generală a dreptului, publicat la Editura C.H. Beck în anul 2008. Caietul de seminar nu îşi propune reiterarea tuturor informaăţiilor cuprinse în curs, însă se doreşte a fi un sprijin real pentru studentul care urcă primele trepte ale cunoaşterii fenomenului juridic.

Newsletter
Pentru a fi la curent cu promotiile noastre, abonati-va la newsletter.
Contul meu
E-mail:
Parola:
Am uitat parola