Edituri
















Prof. univ. dr. Mihai Șandru, Șef departament Centrul de Studii de Drept European al Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române

Despre lucrarea: Dreptul european al contractelor. Realități. Influențe. Domeniu de aplicare

Autor: 
Orga-Dumitriu Gina


Dreptul european al contractelor este o creație nouă, în cea mai mare parte a idealiștilor (dezinteresați) "“ în mare parte a teoreticienilor "“ precum și a practicienilor (interesați); în ultima categorie îi includem în primul rând pe funcționarii europeni și mai apoi practicienii propriu-ziși, judecători și avocați. Nu am putea afirma că universitarii nu sunt atrași de acest proiect doar de idealul unei "păci eterne", ci și de "proiectele" în care Comisia Europeană a investit strategic; în acest sens, nu am putea să nu amintim cele peste 15 tipuri de proiecte, unele mai cunoscute după numele celor ce le-au coordonat . Această distincție de colaborare pentru construirea a ceva ce este un puzzle nu poate să nu ducă la rătăcire intelectuală și să nu aibă consecințe practice. Această multistratificare provine din eforturile Uniunii Europene de a crea nu doar pârghii economico-juridice, de tipul "libertăților", ci și instrumente juridice adecvate. Așadar, orice efort de "administrare" a acestui domeniu este unul de contrucție, nu doar o încercare epică. Literatura juridică în materia dreptului european al contractelor se poate caracteriza printr-o desfășurare temeinică a resurselor argumentative, a ideilor comparativiste, a principiilor dreptului internațional privat (și a multiplelor evoluții juridice în cadrul Uniunii Europene), a relațiilor nu tocmai coerente cu unele reguli privind protecția consumatorului și nu în ultimul rând a elaborării de teorii și proiecte. Competențele Uniunii Europene rămân neschimbate în materie, nici modificările aduse de Tratatul de la Lisabona nu ne îngăduie să ne încredem într-o finalizare apropiată a acestui "proiect"; evoluțiile, care sunt vădite, pun în evidență rolul activ al Curții de Justiție a Uniunii Europene. Inițial, intervențiile instituțiilor Uniunii au avut în vedere armonizarea sectorială, în domeniul contractelor încheiate de consumatori. Directivele adoptate constituie punctul de legătură între stadiul incipient al reglementării contractuale, evoluția jurisprudențială a Curții de la Luxemburg și propunerile Comisiei pentru elaborarea unui cadru uniform în materie civilă, în special a contractelor. Unificarea regulilor privind conflictele de jurisdicții și conflictele de legi aplicabile obligațiilor contractuale (prin "comunitarizarea" convențiilor de drept internațional privat și adoptarea Regulamentelor Bruxelles I și Roma I) au consolidat un al doilea pilon al dezvoltării acestui domeniu. Dezbaterile au devenit și mai animate pe fondul vehiculării de către doctrina juridică europeană a oportunității unui drept comun european în materie contractuală și al elaborării unor ample proiecte academice propuse în scopul uniformizării. Reacțiile instituționale la nivelul Uniunii nu s-au lăsat mult timp așteptate: comunicările Comisiei din anii 2001-2004 evidențiază limitele abordării sectoriale și voința de sistematizare în jurul acquis-ului comunitar în dreptul contractelor și, ulterior, a Cadrului Comun de Referință, iar rezoluțiile Parlamentului European privind dreptul european al contractelor denotă o viziune cu adevărat îndrăzneață. Inițiativele politice privind reformarea acquis-ului consumerist (care au cunoscut un succes parțial prin adoptarea relativ recentă a Directivei privind drepturile consumatorilor din 25 octombrie 2011) și promovarea unor mecanisme juridice compatibile cu pluralismul juridic (metoda instrumentului opțional părând a avea, în condițiile rezistenței statelor membre față de armonizarea completă, valoarea unei noi paradigme) exteriorizează nevoia de coerență și transparență a acțiunilor legislative întreprinse în domeniu. Diversitatea instrumentelor care, în prezent, alcătuiesc dreptul european al contractelor (aparținând dreptului pozitiv european și unui drept transnațional de origine savantă) și, nu mai puțin, schimbările discursului politic contribuie la caracterul deloc facil al demersului științific asupra subiectului. Receptivă la preocupările manifestate în literatura noastră juridică (și concretizate în publicarea unor articole în revistele de specialitate) și mai ales la ultimele evoluții politice și juridice în materie, autoarea și-a asumat curajul unei viziuni monografice având valoarea unei premiere în doctrina noastră. Originalitatea abordării este dată de tripla perspectivă în care cercetarea apare ca fiind legitimată: dimensiunea comparativă, normativă și prospectivă. Nefăcând economie de o interpretare comparativă și, mai ales, luând în considerare faptul că dreptul contractelor rămâne profund ancorat în tradițiile juridice naționale, sunt descrise trăsăturile specifice ale noțiunii de contract în tripla manifestare rezultată din triada Contrat - Vertrag - Contract și a elementelor reprezentative pentru abordarea continentală, respectiv de common law în materie contractuală. Observațiile comparative reliefează nu doar tendința de deconstrucție a conceptelor naționale ale contractului operată de "codificările" doctrinare, ci și recunoașterea bunei-credințe drept aportul tradiției continentale, respectiv a așteptărilor rezonabile ale creditorului drept contribuția common law-ului la dreptul european al contractelor. Dimensiunea normativă prilejuiește afirmarea concepției proprii privind "europenizarea" progresivă a dreptului contractual sub influența libertăților de circulație asupra regimurilor naționale contractuale, prin armonizarea minimală sau completă realizată prin fasciculul de directive consumeriste, respectiv unificarea normelor conflictuale prin instrumentele de drept internațional privat european. ÃŽn alți termeni, dimensiunea normativă descrie dreptul european al contractelor în forma sa actuală caracterizată de eterogenitate și incompletitudine. ÃŽn fine, o dată descris ceea ce reprezintă azi dreptul european al contractelor, dezvoltările din ultimul titlu evaluează direcțiile viitoare de dezvoltare în materie prin raportare la ultimele acțiuni politice și inițiative legislative, cu referire specială la consultarea lansată de Cartea Verde din 1 iulie 2010 privind opțiunile de politică în perspectiva unui drept european al contractelor pentru consumatori și întreprinderi, propunerea de Regulament privind un instrument opțional în materie de vânzare din 11 octombrie 2011 și raporturile pe care le-ar întreține, în varianta adoptării, cu Directiva 2011/83. Autoarea nu ezită să formuleze aprecieri critice asupra opțiunilor de politică vehiculate cu privire la "conținutul material al instrumentului de d.e.c." (pentru a reproduce terminologia utilizată de Comisie), susținând nerealismul conceperii în viitorul apropiat a unui unic și complet instrument de d.e.c., precum și artificialitatea ideii că instrumentul s-ar putea limita exclusiv și în mod independent doar la teoria generală a contractului. Tehnica instrumentului opțional este apreciată, în general, pozitiv; acest punct de vedere a fost, de altfel, exprimat de autoare chiar înainte de inițiativa legislativă a Comisiei din 11 octombrie 2011, mai exact cu prilejul comunicării contribuției (redactate în coautorat) la consultarea europeană mai sus menționată. Totuși, pentru ipoteza în care d.c.e.v. ar deveni o realitate sprijinită politic, observațiile realiste privind asigurarea unui nivel adecvat de protecție a consumatorului nu pot fi ignorate. Sunt doar câteva premise ce anticipează conținutul lucrării, îi recomandă lectura și invită, desigur, la reflecție și dezbatere.

Newsletter
Pentru a fi la curent cu promotiile noastre, abonati-va la newsletter.
Contul meu
E-mail:
Parola:
Am uitat parola
Publicitate Beckshop.ro
Reduceri de pana la 70%