Edituri
















Victor Babiuc, prof. univ. dr.

Despre lucrarea "Grupurile de societăți"
Autor: Manole Ciprian Popa


Grupupurile de societatiSubiectul prezentei lucrări este relativ nou, atât pentru dreptul românesc, cât și pentru științele economice românești. Desigur, s-ar putea afirma că realitățile românești au cunoscut un fel de grupuri de societăți și înainte de Revoluția din decembrie 1989 în ceea ce se numeau „centrale industriale”, dar modul de organizare și funcționare al acestora era mai mult administrativ decât comercial, influențate decisiv mai curând de planificarea centralizată a economiei decât de piața liberă. Realitățile economice românești de după 1989 au permis apariția și manifestarea în economia națională a unor adevărate grupuri de societăți, în diferite domenii, deși reglementările legale în materie au întârziat, ele fiind și în prezent doar sectoriale, incomplete și insuficient coordonate. De unde interesul teoretic și practic pentru cercetarea unui astfel de subiect, actualitatea lui atât pentru dreptul românesc, cât și pentru științele economice românești.

Capitolul I tratează apariția societăților comerciale și a grupurilor de societăți, atât în dreptul continental, cât și în dreptul anglo-saxon. Acest demers punctează natura juridică a societății comerciale, rațiunile apariției sale și principiile care o definesc. Se reține astfel natura  primordial contractuală a societății comerciale, căreia legea i-a conferit în timp personalitate juridică. În dreptul continental, limitarea răspunderii asociaților s-a realizat pe cale contractuală, anterior dotării societății comerciale cu personalitate juridică prin Codul Comercial francez. Din acest moment se recunoaște și dreptul unei societăți de a deține participații în alte societăți, devenind astfel posibilă constituirea unor grupuri de societăți. În dreptul anglo-saxon, întâi a fost recunoscută personalitatea juridică a societății, abia apoi fiind stabilit principiul limitării răspunderii asociaților la valoarea capitalului subscris, principiu de la care există și astăzi derogări. În plus, dreptul unei societăți de a deține participații în alte societăți nu a fost de la sine-înțeles, ci a fost consacrat în timp. Aceste puncte de plecare, diferite în cele două sisteme de drept, explică parțial modelele legislative adoptate ulterior în materia grupurilor de societăți.

În ceea ce privește dreptul românesc, autorul face o incursiune interesantă în perioada economiei planificate, evocând atribuțiile centralelor industriale față de întreprinderile pe care acestea le aveau în subordine. Deși poate părea surprinzător, au existat și sunt reliefate asemănările între modul de funcționare a grupurilor de societăți și cel al centralelor de la vremea respectivă. Probabil tocmai aceste asemănări au permis ca, după 1989, întreprinderile de stat să fie relativ ușor transformate și reorganizate în societăți comerciale, multe din ele având participații în alte societăți.

În continuare se prezintă conceptul de grup de societăți, caracterizat printr-o contradicție fundamentală între aparență și starea de fapt. Contradicția este dată de independența juridică a societăților din grup, în fapt ele aflându-se sub conducerea unitară a societățiimamă. Această situație prezintă atât avantaje, cât și dezavantaje, toate acestea fiind explicate din punct de vedere pragmatic, adică economic, și prin prisma principiilor legale aplicabile. Mai precis, grupurile de societăți sunt abordate deopotrivă din perspectivă formală, strict juridică, dar și din perspectivă dinamică, dată de imperativul economic al apariției grupului și al nevoii acestuia de a se comporta unitar și coordonat. Concluzia autorului, potrivit căreia grupurile de societăți trebuie abordate preponderent din perspectivă economică, este validată de realitate și confirmată de dreptul pozitiv.

În următorul capitol, „Grupul de societăți în dreptul comparat”, se face o prezentare a diverselor modele de reglementare a grupurilor de societăți în sistemele de drept relevante. Este vorba de țări care și-au reformat în ultimul deceniu legislația societară, incluzând și materia grupurilor de societăți, respectiv Cehia, Italia și Ungaria. Prezentarea debutează cu legislația germană (Konzern Recht), cea mai veche și mai complexă legislație în această materie. Nu lipsește, bineînțeles, prezentarea grupurilor de societăți în dreptul francez, spaniol, englez, al SUA și în cel comunitar.

Incursiunea în dreptul comparat este făcută dintr-o dublă perspectivă: pe de o parte, sunt evocate acele legislații în care s-a reglementat funcționarea grupurilor de societăți; pe de altă parte, prezentarea acestora se face în detaliu, astfel încât se pot identifica cu ușurință filozofia și rațiunile care au fundamentat adoptarea respectivelor dispoziții legale. Se observă astfel că, lăsând la o parte existența unui numitor comun, fiecare țară a ales un sistem propriu de reglementare. Prezentarea acestora este importantă nu numai pentru a facilita înțelegerea modului de abordare legislativă a grupurilor în alte țări, ci și pentru argumentele pe care le oferă în identificarea și/sau sprijinirea unor soluții de interpretare din dreptul intern. Acest lucru poate constitui un imbold pentru legiuitorul nostru, de a alege un drum propriu în elaborarea unei legislații a grupurilor de societăți, valorificând experiența acestor state. Analiza dreptului comparat acoperă și zonele privind funcționarea grupurilor de societăți, respectiv managementul centralizat al trezoreriei, în acest caz particular fiind prezentate situația din dreptul german și cea din practica franceză.

Capitolul III, intitulat „Reglementarea grupului de societăți în dreptul intern”, este consacrat cercetării reglementării grupului de societăți în dreptul românesc. Pornind de la caracterul sectorial al reglementărilor, sunt analizate dispozițiile legale referitoare la grupurile de societăți în acele domenii în care legiuitorul român a adoptat reglementări: în legislațiile concurenței, contabilă, a pieței de capital, a asigurărilor, bancară, a muncii și fiscală. Reglementarea acestor domenii s-a realizat din nevoia de implementare a acquis-ului comunitar, fără a exista o abordare sistematică a grupurilor de societăți. Scopul urmărit de legiuitorul român a fost ca, prin reglementările din domeniile menționate, să protejeze anumite valori importante. Legiuitorul nu s-a preocupat însă de modul de funcționare a grupurilor de societăți. Este meritul autorului că a realizat un tablou cuprinzător al  reglementărilor existente, ajungând la concluzii aparent suprinzătoare, cum ar fi aceea că reglementarea legală a grupurilor de societăți, sectorială și incoerentă, realizată în mod disparat, uneori imprecis și inconsecvent, nu împiedică identificarea unei substanțe conceptuale unitare a acestora, care se regăsește în domeniile respective. Această concluzie constituie punctul de plecare în încercarea de a găsi răspunsul la întrebarea dacă există un drept comun al grupurilor de societăți în dreptul nostru. Această întrebare se pune cu atât mai acut, cu cât reglementarea particulară nu poate fi extrapolată în afara domeniilor respective.

În ultimul capitol al lucrării, denumit retoric „Există un drept comun al grupurilor de  societăți?”, autorul a încercat să identifice regulile general aplicabile grupurilor de societăți, plecând de la dreptul comun societar aplicabil societăților de grup și de la regulile aplicabile grupului în domeniile mai sus enunțate. Aici se analizează natura juridică a grupului de societăți, trăsăturile acestuia, precum și modul de funcționare a societăților din cadrul grupului și a grupului ca ansamblu. Analiza naturii juridice a grupului de societăți pleacă de la evocarea doctrinei și de la dispozițiile dreptului pozitiv. Abordarea este una pragmatică, interpretarea dispozițiilor legale din legea societăților comerciale făcându-se din perspectivă economică și teleologică. Deși se concentrează pe grupurile de societăți constituite pe baza legăturilor de capital între societățile componente (pe care le consideră prototipul grupurilor
de societăți în dreptul nostru), autorul abordează și problematica particulară a grupurilor personale și a celor contractuale. O discuție interesantă se face pe marginea posibilității de constituire a unui grup de societăți pe baze exclusiv contractuale.

Prezentarea modului de funcționare a grupurilor de societăți este precedată de precizări asupra terminologiei folosite, precizări nu numai utile, dar și necesare. Conceptele cheie sunt cele de societate-mamă, filială, control, concepte insuficient sau deloc definite de legea societăților comerciale. În această parte a lucrării se evidențiază abordarea pragmatică a problematicii grupurilor de societăți, autorul prezentând realitatea intimă a grupurilor, peste care suprapune cadrul legal aplicabil, în măsura în care, evident, acesta există. Sunt analizate consecințele conducerii unitare a societăților din grup, rolul esențial al administratorilor și poziția delicată a acestora în lipsa unor dispoziții legale speciale aplicabile grupurilor. Prezentarea detaliată a modului de funcționare a grupurilor  de societăți este extrem de valoroasă pentru înțelegerea măsurii în care actualul cadru legal mai trebuie completat în vederea obținerii unei reglementări adecvate. Autorul insistă pe managementul trezoreriei și pe achizițiile centralizate, adevărații centri nervoși ai grupurilor de societăți; este explicat înțelesul  noțiunilor de cash pooling și de operațiuni de trezorerie, noțiuni esențiale pentru finanțarea intra-grup. Nu este ocolită problematica protecției acționarilor minoritari din societățile de grup, cercetarea făcându-se atât din perspectiva dispozițiilor legale aplicabile, cât și a realității practice, manifestate în cadrul marilor societăți închise, rezultate în urma procesului de privatizare în masă. Considerațiile teoretice și practice sunt însoțite de repere jurisprudențiale, asupra cărora autorul exprimă, nu o dată, păreri critice. Protecția creditorilor este la rândul său analizată, în materia insolvenței și a creanțelor bugetare, dar nu numai.

Se face și o sistematizare a răspunderii în cadrul grupului, prezentând diferitele ipostaze și situații în care o societate din grup este ținută să răspundă pentru obligațiile altei societăți. Excepția de la regula că asociații nu răspund pentru obligațiile sociale devine deseori regulă în cadrul grupurilor de societăți, existând numeroase situații în care societatea-mamă, dar nu numai, poate răspunde pentru obligațiile altei societăți din grup (teoria “ridicării vălului corporativ”).

Cercetarea se bazează pe o bogată documentare legislativă, doctrinară și jurisprudențială română, dar mai ales străină, cu discutarea aplicată a problemelor pe care le ridică  constituirea, organizarea și funcționarea grupurilor de societăți, a problemelor de răspundere intra și extra grup pentru neexecutarea ori executarea necorespunzătoare a obligațiilor asumate. Lipsa de reglementare sau reglementarea incompletă ori contradictorie din legislația română și, tot astfel, bibliografia și jurisprudența românească sărace au sporit dificultățile cercetării. Toate aceste dificultăți au fost depășite cu succes de autor, care a demonstrat nu numai cunoașterea teoretică deplină a subiectului, ci și toată dimensiunea lui practică. De unde îndemânarea în identificarea dispozițiilor legale de drept comun aplicabile, acolo unde nu există regrementări speciale pentru grupurile de societăți, domeniile în care sunt necesare intervenții ale legiuitorului sau critica jurisprudenței românești, atâta cât există. Activitatea de practician a autorului l-a ajutat, desigur, în acest din urmă aspect.

Elaborată inițial ca teză de doctorat, întreaga lucrare, care este de altfel prima monografie  românească în materie, se remarcă prin numeroase și consistente puncte de vedere originale, concretizate în concluzii și propuneri de lege ferenda, care sperăm că vor servi legiuitorului român la o viitoare reglementare a grupurilor de societăți.


 

Newsletter
Pentru a fi la curent cu promotiile noastre, abonati-va la newsletter.
Contul meu
E-mail:
Parola:
Am uitat parola
Reduceri de pana la 70%