Despre lucrarea "Grupurile de societăţi"
Autor: Manole Ciprian Popa

Subiectul prezentei lucrări este relativ nou, atât pentru dreptul românesc, cât şi pentru ştiinţele economice româneşti. Desigur, s-ar putea afirma că realităţile româneşti au cunoscut un fel de grupuri de societăţi şi înainte de Revoluţia din decembrie 1989 în ceea ce se numeau „centrale industriale”, dar modul de organizare şi funcţionare al acestora era mai mult administrativ decât comercial, influenţate decisiv mai curând de planificarea centralizată a economiei decât de piaţa liberă. Realităţile economice româneşti de după 1989 au permis apariţia şi manifestarea în economia naţională a unor adevărate grupuri de societăţi, în diferite domenii, deşi reglementările legale în materie au întârziat, ele fiind şi în prezent doar sectoriale, incomplete şi insuficient coordonate. De unde interesul teoretic şi practic pentru cercetarea unui astfel de subiect, actualitatea lui atât pentru dreptul românesc, cât şi pentru ştiinţele economice româneşti.

Capitolul I tratează apariţia societăţilor comerciale şi a grupurilor de societăţi, atât în dreptul continental, cât şi în dreptul anglo-saxon. Acest demers punctează natura juridică a societăţii comerciale, raţiunile apariţiei sale şi principiile care o definesc. Se reţine astfel natura  primordial contractuală a societăţii comerciale, căreia legea i-a conferit în timp personalitate juridică. În dreptul continental, limitarea răspunderii asociaţilor s-a realizat pe cale contractuală, anterior dotării societăţii comerciale cu personalitate juridică prin Codul Comercial francez. Din acest moment se recunoaşte şi dreptul unei societăţi de a deţine participaţii în alte societăţi, devenind astfel posibilă constituirea unor grupuri de societăţi. În dreptul anglo-saxon, întâi a fost recunoscută personalitatea juridică a societăţii, abia apoi fiind stabilit principiul limitării răspunderii asociaţilor la valoarea capitalului subscris, principiu de la care există şi astăzi derogări. În plus, dreptul unei societăţi de a deţine participaţii în alte societăţi nu a fost de la sine-înţeles, ci a fost consacrat în timp. Aceste puncte de plecare, diferite în cele două sisteme de drept, explică parţial modelele legislative adoptate ulterior în materia grupurilor de societăţi.

În ceea ce priveşte dreptul românesc, autorul face o incursiune interesantă în perioada economiei planificate, evocând atribuţiile centralelor industriale faţă de întreprinderile pe care acestea le aveau în subordine. Deşi poate părea surprinzător, au existat şi sunt reliefate asemănările între modul de funcţionare a grupurilor de societăţi şi cel al centralelor de la vremea respectivă. Probabil tocmai aceste asemănări au permis ca, după 1989, întreprinderile de stat să fie relativ uşor transformate şi reorganizate în societăţi comerciale, multe din ele având participaţii în alte societăţi.

În continuare se prezintă conceptul de grup de societăţi, caracterizat printr-o contradicţie fundamentală între aparenţă şi starea de fapt. Contradicţia este dată de independenţa juridică a societăţilor din grup, în fapt ele aflându-se sub conducerea unitară a societăţiimamă. Această situaţie prezintă atât avantaje, cât şi dezavantaje, toate acestea fiind explicate din punct de vedere pragmatic, adică economic, şi prin prisma principiilor legale aplicabile. Mai precis, grupurile de societăţi sunt abordate deopotrivă din perspectivă formală, strict juridică, dar şi din perspectivă dinamică, dată de imperativul economic al apariţiei grupului şi al nevoii acestuia de a se comporta unitar şi coordonat. Concluzia autorului, potrivit căreia grupurile de societăţi trebuie abordate preponderent din perspectivă economică, este validată de realitate şi confirmată de dreptul pozitiv.

În următorul capitol, „Grupul de societăţi în dreptul comparat”, se face o prezentare a diverselor modele de reglementare a grupurilor de societăţi în sistemele de drept relevante. Este vorba de ţări care şi-au reformat în ultimul deceniu legislaţia societară, incluzând şi materia grupurilor de societăţi, respectiv Cehia, Italia şi Ungaria. Prezentarea debutează cu legislaţia germană (Konzern Recht), cea mai veche şi mai complexă legislaţie în această materie. Nu lipseşte, bineînţeles, prezentarea grupurilor de societăţi în dreptul francez, spaniol, englez, al SUA şi în cel comunitar.

Incursiunea în dreptul comparat este făcută dintr-o dublă perspectivă: pe de o parte, sunt evocate acele legislaţii în care s-a reglementat funcţionarea grupurilor de societăţi; pe de altă parte, prezentarea acestora se face în detaliu, astfel încât se pot identifica cu uşurinţă filozofia şi raţiunile care au fundamentat adoptarea respectivelor dispoziţii legale. Se observă astfel că, lăsând la o parte existenţa unui numitor comun, fiecare ţară a ales un sistem propriu de reglementare. Prezentarea acestora este importantă nu numai pentru a facilita înţelegerea modului de abordare legislativă a grupurilor în alte ţări, ci şi pentru argumentele pe care le oferă în identificarea şi/sau sprijinirea unor soluţii de interpretare din dreptul intern. Acest lucru poate constitui un imbold pentru legiuitorul nostru, de a alege un drum propriu în elaborarea unei legislaţii a grupurilor de societăţi, valorificând experienţa acestor state. Analiza dreptului comparat acoperă şi zonele privind funcţionarea grupurilor de societăţi, respectiv managementul centralizat al trezoreriei, în acest caz particular fiind prezentate situaţia din dreptul german şi cea din practica franceză.

Capitolul III, intitulat „Reglementarea grupului de societăţi în dreptul intern”, este consacrat cercetării reglementării grupului de societăţi în dreptul românesc. Pornind de la caracterul sectorial al reglementărilor, sunt analizate dispoziţiile legale referitoare la grupurile de societăţi în acele domenii în care legiuitorul român a adoptat reglementări: în legislaţiile concurenţei, contabilă, a pieţei de capital, a asigurărilor, bancară, a muncii şi fiscală. Reglementarea acestor domenii s-a realizat din nevoia de implementare a acquis-ului comunitar, fără a exista o abordare sistematică a grupurilor de societăţi. Scopul urmărit de legiuitorul român a fost ca, prin reglementările din domeniile menţionate, să protejeze anumite valori importante. Legiuitorul nu s-a preocupat însă de modul de funcţionare a grupurilor de societăţi. Este meritul autorului că a realizat un tablou cuprinzător al  reglementărilor existente, ajungând la concluzii aparent suprinzătoare, cum ar fi aceea că reglementarea legală a grupurilor de societăţi, sectorială şi incoerentă, realizată în mod disparat, uneori imprecis şi inconsecvent, nu împiedică identificarea unei substanţe conceptuale unitare a acestora, care se regăseşte în domeniile respective. Această concluzie constituie punctul de plecare în încercarea de a găsi răspunsul la întrebarea dacă există un drept comun al grupurilor de societăţi în dreptul nostru. Această întrebare se pune cu atât mai acut, cu cât reglementarea particulară nu poate fi extrapolată în afara domeniilor respective.

În ultimul capitol al lucrării, denumit retoric „Există un drept comun al grupurilor de  societăţi?”, autorul a încercat să identifice regulile general aplicabile grupurilor de societăţi, plecând de la dreptul comun societar aplicabil societăţilor de grup şi de la regulile aplicabile grupului în domeniile mai sus enunţate. Aici se analizează natura juridică a grupului de societăţi, trăsăturile acestuia, precum şi modul de funcţionare a societăţilor din cadrul grupului şi a grupului ca ansamblu. Analiza naturii juridice a grupului de societăţi pleacă de la evocarea doctrinei şi de la dispoziţiile dreptului pozitiv. Abordarea este una pragmatică, interpretarea dispoziţiilor legale din legea societăţilor comerciale făcându-se din perspectivă economică şi teleologică. Deşi se concentrează pe grupurile de societăţi constituite pe baza legăturilor de capital între societăţile componente (pe care le consideră prototipul grupurilor
de societăţi în dreptul nostru), autorul abordează şi problematica particulară a grupurilor personale şi a celor contractuale. O discuţie interesantă se face pe marginea posibilităţii de constituire a unui grup de societăţi pe baze exclusiv contractuale.

Prezentarea modului de funcţionare a grupurilor de societăţi este precedată de precizări asupra terminologiei folosite, precizări nu numai utile, dar şi necesare. Conceptele cheie sunt cele de societate-mamă, filială, control, concepte insuficient sau deloc definite de legea societăţilor comerciale. În această parte a lucrării se evidenţiază abordarea pragmatică a problematicii grupurilor de societăţi, autorul prezentând realitatea intimă a grupurilor, peste care suprapune cadrul legal aplicabil, în măsura în care, evident, acesta există. Sunt analizate consecinţele conducerii unitare a societăţilor din grup, rolul esenţial al administratorilor şi poziţia delicată a acestora în lipsa unor dispoziţii legale speciale aplicabile grupurilor. Prezentarea detaliată a modului de funcţionare a grupurilor  de societăţi este extrem de valoroasă pentru înţelegerea măsurii în care actualul cadru legal mai trebuie completat în vederea obţinerii unei reglementări adecvate. Autorul insistă pe managementul trezoreriei şi pe achiziţiile centralizate, adevăraţii centri nervoşi ai grupurilor de societăţi; este explicat înţelesul  noţiunilor de cash pooling şi de operaţiuni de trezorerie, noţiuni esenţiale pentru finanţarea intra-grup. Nu este ocolită problematica protecţiei acţionarilor minoritari din societăţile de grup, cercetarea făcându-se atât din perspectiva dispoziţiilor legale aplicabile, cât şi a realităţii practice, manifestate în cadrul marilor societăţi închise, rezultate în urma procesului de privatizare în masă. Consideraţiile teoretice şi practice sunt însoţite de repere jurisprudenţiale, asupra cărora autorul exprimă, nu o dată, păreri critice. Protecţia creditorilor este la rândul său analizată, în materia insolvenţei şi a creanţelor bugetare, dar nu numai.

Se face şi o sistematizare a răspunderii în cadrul grupului, prezentând diferitele ipostaze şi situaţii în care o societate din grup este ţinută să răspundă pentru obligaţiile altei societăţi. Excepţia de la regula că asociaţii nu răspund pentru obligaţiile sociale devine deseori regulă în cadrul grupurilor de societăţi, existând numeroase situaţii în care societatea-mamă, dar nu numai, poate răspunde pentru obligaţiile altei societăţi din grup (teoria “ridicării vălului corporativ”).

Cercetarea se bazează pe o bogată documentare legislativă, doctrinară şi jurisprudenţială română, dar mai ales străină, cu discutarea aplicată a problemelor pe care le ridică  constituirea, organizarea şi funcţionarea grupurilor de societăţi, a problemelor de răspundere intra şi extra grup pentru neexecutarea ori executarea necorespunzătoare a obligaţiilor asumate. Lipsa de reglementare sau reglementarea incompletă ori contradictorie din legislaţia română şi, tot astfel, bibliografia şi jurisprudenţa românească sărace au sporit dificultăţile cercetării. Toate aceste dificultăţi au fost depăşite cu succes de autor, care a demonstrat nu numai cunoaşterea teoretică deplină a subiectului, ci şi toată dimensiunea lui practică. De unde îndemânarea în identificarea dispoziţiilor legale de drept comun aplicabile, acolo unde nu există regrementări speciale pentru grupurile de societăţi, domeniile în care sunt necesare intervenţii ale legiuitorului sau critica jurisprudenţei româneşti, atâta cât există. Activitatea de practician a autorului l-a ajutat, desigur, în acest din urmă aspect.

Elaborată iniţial ca teză de doctorat, întreaga lucrare, care este de altfel prima monografie  românească în materie, se remarcă prin numeroase şi consistente puncte de vedere originale, concretizate în concluzii şi propuneri de lege ferenda, care sperăm că vor servi legiuitorului român la o viitoare reglementare a grupurilor de societăţi.