Întrucât politica ajutorului de stat a evoluat semnificativ, la nivel comunitar, în ultimii ani, de cele mai multe ori, această problematică este foarte puţin cunoscută în România.
În această situaţie, devine extrem de importantă nevoia de a prezenta şi explica principiile fundamentale care stau la baza aplicării legislaţiei în materia ajutorului de stat, precum şi a drepturilor şi obligaţiilor persoanelor juridice care solicită sprijinul statului la un moment dat.
Detalii: Ajutorul de stat - afaceri cu bani publici. Aspecte practice privind aplicarea legislatiei in domeniul ajutorului de stat.
Implicarea în acest demers a unor funcţionari publici care au experienţă nu numai în relaţiile cu administraţia română, dar şi cu instituţiile europene, în primul rând cu Comisia Europeană, este de salutat. Prezentând experienţa pe care au acumulat-o în cazurile concrete la care au participat, aceşti specialişti oferă soluţii utile celor interesaţi, iar în cazul de faţă celor care doresc să acceseze fondurile publice.
Recomand cartea în mod deosebit întrucât ea abordează, în mod profesionist, atât aspecte juridice de natură teoretică, analizate în special prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie, cât şi exemple concrete care descifrează o varietate de situaţii generate de procesul de acordare a subvenţiilor publice.
Leonard Orban - Fost membru al Comisiei Europene
În opinia autorului, deyvoltarea serviciilor publice în general şi a serviciilor publice în particular ar putea constitui deopotrivă o cale de ieşire din criză şi, în aclaşi timp, un factor de creştere a bunăstării tuturor celor care formează colectivităţile locale. Pentru ca a...
Am observat cu toţii că viteza de comunicare cauzează adesea o deteriorare a calităţii comunicaţiilor. Fiecare dintre noi s-a confruntat măcar o dată cu situaţia în care email-ul pe care l-a trimis să fie interpretat greşit deoarece a fost scris prea în grabă şi fiind vorba de un răspuns imedi...
"CSR-ul" va deveni în următorii ani o disciplină axată pe riscuri, care estimează valoarea financiară reală a reputaţiei.Companiile e bine să regândească maniera în care planifică dezvoltarea produselor, aprovizionarea, marketingul şi vânzările propriu-zise, ţinând c...
Negocierea ocupă o mare parte din timp, atât în activitatea profesională, cât şi în viaţa personală. ...
Variabila „preţ” are un rol semnificativ în strategia de marketing, având în vedere contextul actual: concurenţă exacerbată, evoluţia rapidă a mijloacelor de informare şi comunicare, problematica puterii de cumpărare etc....