Detalii: Buletinul Curtilor de Apel, Nr. 5/2011.
Acest număr a fost publicat în colaborare cu următoarele Curţi de Apel: Bacău, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu-Mureş şi Timişoara.
Deciziile publicate sunt structurate astfel:
Drept civil – 2
Dreptul familiei – 2
Dreptul muncii – 1
Dreptul comercial – 4
Drept administrativ – 3
Drept fiscal – 2
Drept penal – 2
Drept procesual civil – 3
Drept procesual penal – 3
În această Revistă este realizată o selecţie a deciziilor primite de la Curţile de Apel. În Legalis.ro găsiţi atât textul deciziilor publicate în Revista Buletinul Curţilor de Apel, cât şi multe alte decizii de speţă.
Începând cu acest număr am demarat o colaborare cu Asociaţia Forumul Judecătorilor din România în urma căreia vom publica decizii cu privire la organizarea judiciară. Selecţia şi prelucrarea deciziilor este realizată de Judecător Dragoş Călin, Curtea de Apel Bucureşti, şi Judecător Paula Andrada Coţovanu, Inspector Inspecţia Judiciară.
Revista Buletinul Curţilor de Apel pune la dispoziţia cititorilor următoarele instrumente de căutare:
- index alfabetic – cu trimitere la numerele marginale ale deciziilor
- lista cronologică a deciziilor pe secţii – cu trimitere la numărul de pagină
A apărut numărul 1 pe 2010 al revistei Curierul Judiciar!http://www.curieruljudiciar.ro/...
A apărut numărul 2/2010 al revistei Curierul Judiciar!...
Ajuns la ediţia a 4-a, Codul silvic conţine, pe lângă textul actualizat al Codului, şi note, corelaţii legislative, istoric, precum şi un index deosebit de util, asigurându-se astfel o facilă utilizare a lucrării de către cei interesaţi....
A apărut numărul 3 al revistei Curierul Judiciar!...
A apărut numărul 4 al revistei Curierul Judiciar!...