Detalii: Curierul fiscal, Nr. 8-9/2011.
Finalul verii ne-a adus spre dezbatere publică două proiecte de acte normative: o ordonanţă de modificare a Codului fiscal şi una de modificare a Codului de procedură fiscală. Ce modificări se propun, care din acestea vor rămâne şi în actele normative ce vor fi publicate în Monitorul Oficial, ce noi propuneri vor apărea şi vor fi adoptate vom vedea după publicarea actelor normative respective. Impactul modificărilor şi noutăţile vor fi dezbătute pe larg în numerele următoare. Este de remarcat că modificările sunt anunţate din timp (să sperăm că vor fi şi adoptate din timp, nu între Crăciun şi Anul Nou). Observăm, de asemenea, că sunt foarte puţine valuri prin presă cu privire la modificările propuse, ceea ce poate însemna că acestea au fost discutate cu membrii comunităţii de afaceri şi cât de cât acceptate. Sau a scăzut rezistenţa la schimbare a contribuabililor (şi nu plecăm de la premisa că modificările au impact negativ asupra mediului de afaceri, dar se crease un automatism de a te opune la tot ceea ce propune Ministerul de Finanţe, fie bun, fie rău). Nu ne mai rămâne decât să dorim ca din numărul următor să putem face analize asupra modificărilor Codului fiscal şi a Codului de procedură fiscală pornind de la textele publicate în Monitorul Oficial.
Redacţia
Prezenta lucrare de jurisprudenţă reprezintă a 8-a culegere de decizii pronunţate în perioada 2005-2007 de către Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia contenciosului administrativ şi fiscal şi publicate începând cu...
Preocuparea permanentă şi finalitatea aşteptată a ciclului acestor lucrări de jurisprudenţă a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal sunt reprezentate de realizarea rolului constituţional fundamental ce revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit art. 126 alin. (3) din Constituţie,...
Prin intermediul acestei culegeri sunt oferite cititorilor soluţii relevante din jurisprudenţa recentă a instanţelor judecătoreşti chemate să soluţioneze probleme des întâlnite în practică, precum cele legate de răspunderea contractuală, exigibilitatea obligaţiei de plată, modalităţile ...
Lucrarea de faţă cuprinde practica relevantă a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal pe semestrul I al anului 2008. În procesul de selectare a deciziilor au fost luate în considerare în special importanţa aspectelor de drept care şi-au găsit dezlegarea în faţa Instanţei Supreme...