Viaţă scurtă au avut unele prevederi din O.U.G. nr. 58/2010 şi H.G. nr. 791/2010. Fiind prevederi incendiare au ars repede (mai ales după ce ne-au perpelit destul de mult şi pe noi). Noile prevederi sunt mai clare, măcar fiecare ştie ce are de făcut. Chiar ignorând senzaţia de bătaie de joc la care am fost supuşi, mai rămân câteva întrebări: ce principii au stat la baza definirii (şi automat includerii în baza de impozitare) veniturilor profesionale conform normelor din H.G. nr. 791/2010 şi ce principii au stat la baza definirii veniturilor profesionale conform O.U.G. nr. 82/2010 de modificare a O.U.G. nr. 58/2010 (că aria de cuprindere s-a schimbat în interval de doar 1 lună)? Conform principiilor avute în vedere în aşezarea contribuţiilor (dacă au existat principii) nu trebuia să rămână aceleaşi categorii de venituri în categoria veniturilor din activităţi profesionale (nu pledăm neapărat pentru vechea formă a textelor de lege, ci întrebarea are ca scop doar încercarea urmăririi unui fir logic în înţelegerea sistemului fiscal din România)? Sau dacă noile prevederi respectă anumite principii de politică fiscală, de ce nu au fost aplicate de la început? Nu cumva statul nu este pregătit să enunţe anumite principii de politică fiscală, socială sau dacă într-un final le-a enunţat nu poate să le pună în practică? Oare cozile au redus aria de cuprindere a veniturilor profesionale sau cele excluse în noile prevederi legale nu aveau nici o logică să fie supuse impozitării? Sunt doar nişte întrebări. Probabil că vor rămâne fără răspunsuri.

Problema reală însă rămâne: nu ştim sau nu vrem să avem politici coerente, durabile în timp, luăm doar măsuri pompieristice, urmărindu-se doar încasarea banilor la buget în funcţie de necesităţile de moment. Stat social cu impozite scăzute sau cu arie de impozitare scăzută nu există. De asemenea, nici stat liberal, cu impozite scăzute şi cu protecţie socială mare nu prea se poate. E bine să ştim ce vrem, e bine ca şi contribuabilii să ştie care e direcţia (de fapt sensul, că direcţia poate fi bună, dar sensul greşit). Nu putem merge pe a dori doar avantajele, atât ale politicilor de stânga, cât şi ale politicilor de dreapta, fără să ne asumăm şi dezavantajele. Dacă plătim impozite şi contribuţii mari, atunci şi serviciile prestate de stat către noi să fie pe măsură (şi mai ales palpabile, nu doar declarative; plus că în cazul protecţiei sociale, cât de cât previzibile). În caz contrar, să plătim mai puţin şi fiecare să se descurce cum poate. Dar să ştim cum stăm, că riscăm să plătim mult şi să nu beneficiem de nimic.

Redacţia