Edituri














Colectii C.H. Beck

Drept

- Stiinte administrative

- Seria relații internaționale

- Stiinte penale

- IADUER

- Tratat


Economie

- Afaceri

- Comunicare

- Cariere

- Finante-contabilitate

- Oeconomica


Reviste

- Abonamente Reviste C.H. BECK

- 2012

- Buletinul Casației

- Buletinul Curților de Apel

- Curierul Judiciar


Produse electronice

- legalis.ro

Curierul Judiciar nr. 9/2017

-15%
Vreau sa public  CJ
Editura:
C.H. Beck

Autor:
Editura C.H. Beck
Tematica:
Variae
Colectia:
Curierul Judiciar
Pret (estimativ): 42.90 lei
Pret redus (estimativ): 36.46 lei
Nr buc. Rezerva
ISSN: 1582-7526
Nr pagini (estimativ): 76

Interviu în exclusivitate cu
Profesorul Vlad Constantinesco

Curierul Judiciar nr. 9/2017. Fisiere atasate:

Detalii: Curierul Judiciar nr. 9/2017.

Lector univ. dr. Alin Speriusi-Vlad
Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara
Profesor invitat la Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne - Institut de recherches juridiques de la Sorbonne (IRJS) - Département de recherche en droit de l'immatériel de la Sorbonne (DreDIS)


Când redacția revistei mi-a propus să coordonez editarea unui număr special al Curierului Judiciar dedicat plagiatului am fost puțin descumpănit. Pe de o parte eram onorat de încrederea care mi se acorda de, poate, cea mai prestigioasă publicație juridică din România, dar, totuși, reticent față de ce s-ar mai putea spune despre un subiect atât de discutat și disputat precum cel al plagiatului. Am realizat totuși că juriștii nu-și spuseseră opinia cu privire la acest fenomen, neanalizându-l în adevăratul sens al cuvântului. Cu siguranță foarte mulți au arătat cât de complex este fenomenul, cât de neclare și interpretabile sunt normele juridice în materie, de ce și cum greșesc activiștii din acest domeniu, neglijând dispozițiile legale în materie, cât de greu poate fi dovedit fenomenul, iar mulți alții i-au criticat pe primii, fără să conștientizeze că la adăpostul acestor dezbateri, aparent animate, dimensiunea juridică a plagiatului nu a fost analizată și explicată pe înțelesul publicului larg și poate nici măcar pe cel al juriștilor nespecializați în proprietate intelectuală. Una din misiunile sacre ale dreptului este ca în privința subiectelor de interes public să tranșeze ceea ce este permis, ceea ce nu este permis și care sunt consecințele nerespectării acestei interdicții. Acest țel era departe de a fi atins în materia plagiatului, mediul academic juridic ajungând, chiar, să fie văzut de publicul larg ca neîndreptățit să se pronunțe în această privință. Pe fondul suspiciunilor de plagiat venite din mediul juridic, orice argumente care doreau să scoată în evidență neclaritatea legii au ajuns să fie repudiate sau cel puțin să nu depășească sfera discuțiilor de specialitate, chiar și analizele textelor de lege părând mult prea complicate și de neînțeles pentru publicul clar interesat. Astăzi când scriu aceste rânduri, îmi dau seama că la adăpostul acestui imobilism juridic, suspiciunile de plagiat care planeză asupra Prim-ministrului României nu sunt clarificate (acesta fiind un exemplu care vine oricui ușor în minte) și, astfel, mi se confirmă că analiza juridică trebuia să facă, cel puțin în această privință, câțiva pași înainte.
Premisa acestui număr special al Curierului Judiciar este că autorii de drept arată, în primul rând, care sunt consecințele juridice ale unui plagiat și care sunt aspectele procedurale ale unei acuzații de plagiat, cu o analiză critică a practicii judiciare din România și din alte țări. Definirea pe plan juridic a plagiatului nu poate fi făcută doar de către juriști, existând riscul ca aceștia să analizeze superficial domenii complexe de cercetare științifică, ceea ce relevă importanța deschiderii dreptului către acestea. Răspunderea pentru plagiat este analizată pentru prima dată din perspectiva dreptului administrativ de către redutabilul administrativist și procedurist, avocat Mircea Ursuța, care scoate astfel în evidență că plagiatul are o reglementare de drept public, trebuind să fie analizat ca atare. Răspunderea civilă pentru plagiat este decelată de către cunoscutul avocat Gabriel Turcu specializat în practica și litigiile de proprietate intelectuală, iar răspunderea penală este prezentată de respectatul teoretician și practician, avocat Lucian Poenaru, care aprofundează această chestiune încă din perioada studiilor doctorale. Sonia Florea, o analistă minuțioasă a plagiatului, se apleacă asupra practicii judiciare scoțând în evidență ezitările inacceptabile ale Secției civile a Instanței Supreme, prin aplicarea simultană a legislației antiplagiat și a legislației privind drepturile de autor, față de claritatea practicii Secției de contencios administrativ care se ghidează după legislația de drept public anti-plagiat, iar expertul ORDA George Vasile deschide o discuție despre probațiunea aferentă procedurilor judiciare în care se invocă plagiatul. Dorin Isoc și Vasile Docea, distinși membri ai comunității academice din România, interesați de problematica plagiatului, fac o incursiune în componenta nejuridică a acestuia, care ajută substanțial la interpretarea legislației din acest domeniu. Experiența academică a distinsului profesor Vlad Constantinesco și expertiza acestuia în cercetarea acuzațiilor de plagiat împărtășită cunoscutei jurnaliste Emilia Șercan desăvârșește acest proiect.  
Trebuie spus că plagiatul are, cel puțin în România, un sens aparte în vocabularul juridic față de cel din limbajul comun. Mai precis, Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare face referire la plagiat, sancționându-l, în timp ce Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe nu folosește acest cuvânt. Tăcerea principalei legi din România care protejează juridic creativitatea umană, încurajând-o astfel, nu este și nici nu trebuie să pară suspectă ori bizară. În Franța, Codul proprietății intelectuale, în versiunea actuală, dar și în cea care va intra în vigoare la 23 decembrie 2021, nu face nicio referire expresă la plagiat. Aparenta tăcere a legislației dreptului de autor în această privință consfințește, într-o bună măsură, că plagiatul nu reprezintă o problemă juridică, ci una academică, după cum arată Vasile Docea în Citarea: problemă juridică sau academică?, încadrându-se, din punct de vedere legal, în sfera mai largă a încălcării dreptului de autor, respectiv nerecunoașterii unui drept de autor. Altfel spus, cel care plagiază încalcă, de cele mai multe ori, dreptul de autor al altei persoane, în funcție de cum sursa plagiatului o reprezintă o operă protejată prin dreptul de autor sau nu, dar absolut niciodată rezultatul unei astfel de fraude nu va putea forma obiectul unui drept de autor sau al unui alt titlu de protecție juridică din domeniul proprietății intelectuale. În România, pe fondul pregătirii aderării la Uniunea Europeană, legislația specială a preluat o condiție unanim acceptată în domeniul cercetării științifice, dezvoltării și inovării, transformând-o într-un standard legal la care trebuie să se raporteze toate aceste activități, indiferent de data îndeplinirii acestora, anterior sau ulterior intrării în vigoare a legii, în anul 2004. Aceasta pentru că, după cum argumentează Mircea Ursuța în articolul său Unele aspecte privind procedura de sancționare a plagiatului în România, în acest caz de răspundere „pur” administrativă pentru plagiat, reglementat de art. 21 alin. (2) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 206/2004 nu operează principiul legalității incriminării, neaflându-ne în ipoteza răspunderii penale sau contravenționale. Răspunderea penală, instituită prin art. 141 din Legea nr. 8/1996, intervine, conform analizei lui Lucian Poenaru în O cercetare a plagiatului: implicațiile penale ale fenomenului, doar dacă sursa plagiatului este reprezentată de o operă protejată prin dreptul de autor, încălcându-se dreptul moral la paternitatea acesteia, iar pentru plagiat în România nu există sancțiuni contravenționale. Un alt argument pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 206/2004 și cu privire la activitățile desfășurate anterior intrării în vigoare a acesteia este reliefat de Sonia Florea în Plagiatul și încălcarea drepturilor de autor. Studiu comparat de jurisprudență unde scoate în evidență considerentele Deciziei nr. 1961 din 16 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, conform cărora folosirea la examenele de promovare în activitatea academică, după 2004, a unei lucrări plagiate anterior, reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 14 alin. (12) din Legea nr. 206/2004. În același sens subliniază și Dorin Isoc în Indexul Operelor Plagiate – intervenţie civică de descurajare a plagiatului, că orice plagiat poate fi tratat cu referire la oricare din perioadele istorice care urmează lui 1862 datorită faptului că prin Legea Presei din acel an era definită foarte bine preluarea dintr-o operă protejată, respectiv condițiile în care aceasta putea fi făcută. Așadar, sancționarea plagiatului nu trebuie să reprezinte obiectul dilemelor etice și cu atât mai puțin al celor juridice. Dreptul se preocupă în principal de condițiile acordării sau refuzării protecției juridice creațiilor științifice și doar, într-un al doilea plan, de sancționarea plagiatului ca una din formele ilicitului comis în legătură cu acestea.
Ce anume trebuie să raportăm la standardul legal din România al interdicției plagiatului? Evident activitățile din domeniul cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării (pe scurt cercetarea științifică), care se identifică, după cum preconizează Gabriel Turcu în Copy, right? Contrafacerea dreptului de autor, prin forma de exprimare, prin abilitatea de sintetizare şi exemplificare, prin stilistica abordată în dezvoltarea temelor, dar îndeosebi prin concluziile cercetării științifice, premisele, argumentele și explicațiile acesteia, dar și corelația dintre toate acestea, împreună alcătuind conținutul operei științifice. Exprimarea sintetică și limbajul standardizat științific de specialitate nu uniformizează până la confuziune toate lucrările de cercetare dintr-un anumit domeniu. Dimpotrivă, fiecare demers științific trebuie să se diferențieze de cele anterioare prin cel puțin una din caracteristicile enunțate și subliniate anterior (concluzii, premise, argumente, explicații sau corelația dintre toate acestea), în caz contrar neaflându-ne în prezența unei opere științifice. Profesorul Vlad Constantinesco în interviul luat de Emilia Șercan arată că și în cazul științelor sociale o lucrare de cercetare nu trebuie să reprezinte o compilație a literaturii anterioare, cercetătorul trebuind „să fie capabil să aducă valoare adăugată la starea de reflecție anterioară, pentru ca astfel cunoașterea să avanseze”. Premisa avansării cunoașterii și a valorii științifice o reprezintă, în opinia lui Vlad Constantinesco, alegerea unui subiect nou, interesant, dar și delimitarea conturului acestuia prin eliminarea a ceea ce este în afara sa. În esență toate acestea ne arată că cei implicați într-un demers de cercetare trebuie să încerce și să reușească să fie diferiți de stadiul cunoașterii de la momentul finalizării acestuia. Pentru că în România legea și-a asumat sarcina de a impune standardul interdicției de plagiat, juriștii, care aplică sau luptă pentru aplicarea legii, trebuie să asimileze specificul fiecărui domeniu de cercetare științifică, după cum arată George Vasile în Expertiza efectuată de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, atât cât le este necesar pentru a stabili că ne aflăm în prezența unei cercetări științifice diferite, care contribuie la avansul cunoașterii.
Spuneam cu altă ocazie că succesiunea evenimentelor prezentate cititorului, modul de exprimare și figurile de stil ale autorului fac diferența între romanul „Robin Hood” scris de Henry Gilbert și romanul omonim scris de Alexandre Dumas. O lucrare de cercetare științifică nu poate să se diferențieze de cele anterioare doar prin prisma caracteristicilor sale estetice, la fel cum folosirea ghilimelelor și indicarea ca surse citate a cercetărilor anterioare nu este suficientă pentru recunoașterea caracterului științific. Caracteristicile estetice unice ale unei opere pretins științifice o apropie mai mult de beletristică (literatura artistică), îndepărtând-o de literatura științifică, în lipsa unor concluzii, premise, argumente, explicații sau corelații proprii, diferite de stadiul cunoașterii. În mod similar folosirea ghilimelelor și surselor de citare nu face decât să asigure că ne aflăm în fața unei reproduceri care nu încalcă regula interdicției plagiatului, care nu îi asigură însă apartenența la genul științific. Cu siguranță problematica plagiatului trebuie să conducă discuțiile și analizele juriștilor înspre stabilirea criteriilor de apartenență a unei opere la genul științific.

Alte publicatii pe aceeasi tematica

-35%
42.90 lei
27.89 lei

Detalii
...
-35%
42.90 lei
27.89 lei

Detalii
...
-35%
42.90 lei
27.89 lei

Detalii
...
-35%
42.90 lei
27.89 lei

Detalii
...
-35%
42.90 lei
27.89 lei

Detalii
...
Comentarii la Curierul Judiciar nr. 9/2017
Comentarii (0) Adauga comentariu
Adauga comentariul tau:
Nume:
Email:
Comentariu:
Cod securitate:
 
 
Important!
Responsabilitatea pentru comentariile postate apartine autorului acestora.
Echipa Editurii C.H. Beck nu poate fi facuta responsabila pentru continutul comentariilor postate de vizitatori.
Reduceri de pana la 70%
Contul meu
E-mail:
Parola:
Am uitat parola
Publicitate Beckshop.ro
Newsletter
Pentru a fi la curent cu promotiile noastre, abonati-va la newsletter.