La nivelul anului 2009 s-a înregistrat în România un declin al afacerilor şi o creştere semnificativă a litigiilor comerciale, care necesită aportul de cunoştinţe şi experienţă al unui expert contabil.
Detalii: Expertiza contabila in Romania.
Criza economică internaţională şi apariţia blocajelor financiare în economie au accentuat necesitatea implicării expertului contabil în activităţi de clarificare a litigiilor ai căror actori pot fi agenţi economici privaţi, instituţii publice sau persoane fizice, precum şi de lămurire a organelor de cercetare penală.
Această carte cuprinde atât o parte teoretică, în care sunt prezentate concepte specifice expertizei contabile, cât şi, mai ales, o parte practică, unde au fost incluse studii de caz inspirate din realitate.
Publicul ţintă al lucrării: experţi contabili, contabili autorizaţi, experţi contabili stagiari, economişti, auditori, cenzori, studenţi ai facultăţilor economice.
Abordarea profitului, a mecanismelor de obtinere si maximizare a lui, efectuata prin lucrarea Intreprindere. Management. Profit, prezinta interes atat pentru specialisti teoreticieni cat si pentru practicieni....
Managementul riscului in investitiile internationale - modalitati de cuantificare si structurare a riscului, mecanismele investitiilor straine de portofoliu si paradoxurile acestora dezvaluite in patru capitole. ...
“Dictionarul de sociologie economica” este o lucrare unica in peisajul de specialitate al unei discipline de granita, extrem de actuala si de importanta. Unicitatea lucrarii este subliniata si de faptul ca ea a fost realizata de un cadru didactic ce a colaborat cu peste 300 de tineri, dintre care s-au selec...
Lucrarea „Cercetări de marketing. Teorie şi aplicaţii”, dedicată cursului „Cercetări de Marketing”, îşi propune să abordeze o gamă largă de aplicaţii specifice acestui domeniu de mare actualitate. Se pune un accent deosebit pe metodele numerice care pot fi utilizate pentru rezolv...
Lucrarea "Turism rural. Tratat" a primit, la Horezu, premiul "Cartea care zideşte", acordat de Mihai Ogrinji, preşedintele Asociaţiei Jurnaliştilor şi Scriitorilor din Turism - A.J.T.R. ...