Detalii: Introducere in Dreptul contractelor profesionale.
La rândul său, contractul, ca şi legea şi sistemul judiciar, în ansamblu, poate fi manipulat. Contractul poate fi instrumentul abuzului, poate da o aparenţă de legalitate intereselor meschine, fraudei, profitului ilicit etc. şi poate „cimenta” inegalităţile sociale şi economice. Aplicând echitatea în formarea, executarea, interpretarea sau revizuirea contractului, manipularea negativă a dreptului prin contracte poate fi înlăturată şi, în locul manipulării contractuale, se poate instaura justiţia contractuală. În acest scop pozitiv, legiuitorul poate declara nule unele clauze în contracte sau contractul în întregul său, întrucât contravin ordinii publice sau bunelor moravuri, iar judecătorul poate anula total sau parţial contractul, ori îl poate reconstrui pentru a corecta dezechilibrul contractual sau pentru a (re)concilia interesele părţilor.
Lucrarea reuneşte studii semnificative în care se comentează instituţii fundamentale ale noului Cod civil. Autorii sunt specialişti în domeniul dreptului privat, cercetători, cadre didactice, precum şi magistraţi, în măsură a realiza veritabile disertaţii şi o evaluare critică privind aces...
Codul Civil Adnotat, elaborat de Constantin Hamangiu si Nicolae Georgean este o opera fundamentala pentru orice jurist, unica in intreaga literatura de specialitate....