Într-un domeniu caracterizat prin inflaţie legislativă şi printr-o abundenţă de soluţii jurisprudenţiale neunitare, comentariul Legii societăţilor comerciale, ajuns la a patra ediţie, se constituie într-o adevărată ancoră menită a atenua din efectele dăunătoare ale acestei derive legislative şi jurisprudenţiale.
Detalii: Legea societatilor comerciale. Comentariu pe articole. Editia 4.
Stilul redacţional precis, uşurinţa utilizării, recursul permanent la realitatea practică a aplicării Legii societăţilor comerciale, dialogul doctrinar şi caracterul aproape exhaustiv recomandă lucrarea tuturor practicienilor dreptului.
Mai mult, la elaborarea proiectelor de amendamente la Legea societăţilor comerciale, analizele, propunerile de lege ferenda şi chiar criticile inserate în cuprinsul comentariului au fost reţinute în mare parte, fiind transformate, între timp, în texte de lege.
Această primă ediţie a lucrării conţine 81 de speţe în care se prezintă soluţiile date de Înalta Curte în anul 2005 în litigii privind societăţile comerciale, contractele comerciale, privatizarea, executarea silită, procedurile speciale în materie comercială şi arbitraj. ...
Sinteza de faţă prezintă deciziile relevante ale Secţiei comerciale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţate în anul 2008....
Culegerea de practică judiciară a Secţiei comerciale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe anul 2007 continuă colecţia selecţiei de jurisprudenţă pronunţată de această instanţă, oferind cititorilor o variată paletă de probleme de drept apărute în practica comercială, reprezentâ...
Sinteza de practică judiciară a Secţiei comerciale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din anul 2006 reprezintă o lucrare deosebit de utilă pentru practicieni, prin diversitatea problematicilor abordate, care nu se limitează la materia dreptului comercial, oferind soluţii de principiu şi în a...
Culegerea are în vedere practica instanţelor judecătoreşti în domeniul executării silite întemeiate pe dispoziţiile de drept comun, cuprinse în Cartea V din Codul de procedură civilă, prezentând şi problemele legate de raportul între aceste dispoziţii şi legile speciale (Le...