Din doctrina noastră nu lipsesc lucrări asupra instituţiei ocrotirii părinteşti, unele, pe drept cuvânt, remarcate şi apreciate. Deja elogiem lucrarea de faţă, afirmând, cu toată obiectivitatea, că ea trezeşte şi reţine atenţia cititorului. Fără îndoială, autoarea, elaborându-şi recent teza de doctorat, a profitat de numeroasele noutăţi doctrinare, jurisprudenţiale şi legislative care, toate laolaltă, i-au furnizat argumente importante şi inedite în acest demers. Instituţia însăşi a evoluat, modificând perspectiva asupra statutului minorului: sistemul de protecţie a copilului şi a familiei a trecut de la o perspectivă bazată pe nevoi la o perspectivă fundamentată pe drepturi.
Detalii: Ocrotirea parinteasca.
Liberă de orice dogmatism steril, departe de efectele de stil artificiale şi inutile, această lucrare nu este un simplu bun fungibil pe care lectura altor cărţi ar putea-o înlocui şi nici o lucrare standardizată şi impersonală (cum, uneori, din păcate, se întâmplă); dimpotrivă, substanţei şi originalităţii lucrării li se adaugă armonia şi căldura inimii, pentru că în joc sunt interesele superioare ale copilului. De aceea, ea este şi o pledoarie pentru mai multă umanitate în cuplul cel mai fragil, mama şi copilul.
Cartea este utilă şi chiar necesară, deopotrivă, studenţilor, practicienilor şi teoreticienilor.
Prof. univ. dr. Ovidiu Ungureanu
Lucrarea Dreptul familiei a fost distinsa cu Premiul "Ion P. Filipescu" oferit de Uniunea Juristilor din Romania si Societatea "Titu Maiorescu"....
Autoarea şi-a propus să ofere juriştilor în devenire, studenţilor, un posibil reper bibliografic cuprinzând temele majore ale dreptului familiei: căsătoria – încheierea, efectele şi disoluţia ei -, filiaţia firească şi filiaţia adoptivă, obligaţia legală de întreţinere, sis...
" Studii de dreptul familiei este, în fapt, o culegere de studii publicate de subsemnatul, în ultimii ani, în special în prestigioasa revista Dreptul si Curierul judiciar....
Volumul "Protectia drepturilor copilului. Editia 2" se adreseaza studentilor, masternazilor, cadrelor universitare, precum si practicienilor dreptului, dar si functionarilor din institutiile publice ori membrilor diverselor asociatii ce ca au obiect de activitate protectia copilului...
Lucrarea "Relatiile patrimoniale dintre soti in dreptul international privat" reprezinta o meritorie descriere a mecanismelor dreptului international privat în domeniul relatiilor patrimoniale dintre soti, fiind judicios structurata, temeinic argumentata, scrisa pe întelesul cititorului si promov&...