Revista romana de jurisprudenta nr. 5/2011

Colectia:
Periodice
Pret : 40.00 lei
Pret redus: 36.00 lei
Nr buc. Cumpara
1844645001105
Data aparitiei: 14 Dec 2011
Nr pagini : 206

Numărul 5 al revistei debutează cu un editorial, semnat, de această dată, de dl prof. univ. dr. Mircea Duţu şi intitulat "Noul Cod civil: etapă importantă în dezvoltarea dreptului privat român". Editorialul vizează un subiect de actualitate şi de interes major: noul Cod civil, recent intrat în vigoare. Apelând la o abordare concisă, dar pe mai multe planuri, dl prof. univ. dr. Mircea Duţu reuşeşte să trateze aspectele esenţiale ale acestui subiect: istoricul acestei noi reglementări, procesul propriu-zis de codificare şi coordonatele acestuia, necesitatea acestei reglementări, soarta Codului comercial în acest context, inovaţiile, calităţile şi defectele noului Cod.

Detalii: Revista romana de jurisprudenta nr. 5/2011.

Prima parte a revistei, alocată Jurisprudenţei, prezintă, într-o modalitate structurată, pe materii, hotărâri judecătoreşti interesante privind probleme noi sau controversate, dintre care multe sunt însoţite de comentarii, aprobative sau critice, de natură să contribuie la elucidarea problemelor tratate. În acest sens, semnalăm:
- în primul rând, în cadrul rubricii de drept civil şi drept procesual civil, o decizie pe tema necercetării fondului cauzei de către instanţa de fond, această decizie beneficiind, în premieră pentru revistă, de 3 comentarii, cel al dlui judecător Viorel Terzea, cel al dnei judecător Aurelia Rusu şi cel al dlui prof. univ. dr. Ion Deleanu, comentarii care tratează problema în discuţie din unghiuri diferite;
- în materie civilă, comentariul amplu elaborat de dna judecător dr. Gabriela Cristina Frenţiu la o hotărâre privind abuzul de drept şi exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale;
- de asemenea în materie civilă, veţi regăsi în paginile revistei comentariul critic semnat de dna judecător drd. Mihaela Cristina Mocanu, ce însoţeşte o hotărâre care tratează problema perimării executării silite realizată prin poprire;
- în materie comercială semnalăm comentariul amplu realizat de dl avocat Cristian Mareş la o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care abordează subiectul acţiunii în anularea hotărârii arbitrale;
- în materia contenciosului administrativ remarcăm comentariul aprobativ realizat de dna judecător dr. Andreea Tabacu şi de dna judecător Gabriela Chiorniţă la o hotărâre pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în soluţionarea problemei de drept a antrenării răspunderii funcţionarului public pentru pagubele cauzate persoanelor dintr-un raport juridic de drept fiscal;
- în materia dreptului muncii evidenţiem comentariul explicativ realizat de dna prof. univ. dr. Raluca Dimitriu la o decizie a Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în soluţionarea problemei de drept a demisiei fără preaviz;
- în cadrul rubricii de drept penal şi de drept procesual penal, capul de afiş este ţinut de comentariul realizat de dl jud. Ioan Gârbuleţ, pe seama unei decizii în care axul soluţionării speţei îl constituie corecta înţelegere a termenului de loc public (scara blocului) de natură a califica sau nu infracţiunea de omor; de asemenea, tot în această rubrică veţi regăsi comentariul critic al dlui procuror Teodor Manea la o decizie prin care s-a soluţionat o speţă referitoare la arestarea preventivă şi condiţiile în care poate fi dispusă prelungirea acesteia, în raport de faptul că există incertitudine asupra stării de minoritate a inculpatei, determinată de neînregistrarea naşterii acesteia.

Rubrica de Recursuri în interesul legii, foarte consistentă în acest număr al revistei, aduce la cunoştinţa celor interesaţi nu numai deciziile publicate în Monitorul Oficial în intervalul de timp de la numărul anterior, ci chiar minutele deciziilor de recurs în interesul legii la un moment cât mai apropiat de adoptarea acestora (19 septembrie 2011), precum şi motivările unor decizii care încă nu au fost publicate în Monitorul Oficial.

Rubrica dedicată Jurisprudenţei Curţii Constituţionale cuprinde decizii ale instanţei de contencios constituţional care interesează în mod direct practicienii dreptului, comentate de drd. Elena Cîncea şi drd. Gabriela Zanfir şi care se referă la cumularea pensiei cu salariul de către angajaţii din sistemul bugetar şi la răspunderea statului pentru oblligaţiile organelor şi celorlalte instituţii de stat şi principiul îmbogăţirii fără justă cauză atunci când este aplicat în litigii în materia măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv.

În rubrica alocată Jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene veţi putea regăsi o decizie a CJUE foarte interesantă, din luna septembrie a acestui an, tratând problema mărcilor comunitare şi beneficiind de un amplu comentariu realizat de dl avocat Bogdan Popescu.

Rubrica Dezbateri RRDJ conţine aprecieri doctrinare, cu aplicare practică imediată, asupra unor probleme întâlnite frecvent în jurisprudenţa instanţelor sau a unor probleme de drept actuale, generate de textele noilor Coduri. În acest sens, enumerăm următoarele articole, al căror conţinut este evocat sugestiv de chiar titlul lor:
- Judecător Mihaela Laura Radu, Participanţii la procedura ocrotirii persoanei fizice prin tutelă în reglementarea noului Cod civil;
- Avocat Liviu-Alexandru Viorel şi avocat Avram-Alexandru Oană, Fizionomia preluării datoriei în noul Cod civil;
- Judecător dr. Lucia Uţă, Unele aspecte privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 294 din Codul muncii referitoare la salariaţii cu funcţii de conducere;
- Conf. univ. dr. Lucian Săuleanu, Asist. univ. dr. Lavinia Smarandache, Practică judiciară în materia garanţiilor autonome;
- Prof. univ. dr. Nicu Jidovu, Judecător dr. Emilia Mădulărescu, Consideraţii privind aplicarea legii penale în timp;
- Dr. Viviana Onaca, Ioana Burduf, Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor şi cooperarea în materie de obligaţii de întreţinere, Protocolul de la Haga din 23 noiembrie 2007 privind legea aplicabilă obligaţiilor de întreţinere şi Convenţia de la 23 noiembrie 2007 privind obţinerea pensiei de întreţinere în străinătate pentru copii şi alţi membri ai familiei (partea a III-a).

 

Alte publicatii pe aceeasi tematica

11.90 lei
10.12 lei

Detalii
Ediţia a 10-a a culegerii Asociaţiile de proprietari cuprinde, pe lângă Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi Normele metodologice de aplicare a acesteia, şi alte acte normative relevante (ordonanţe de urgenţă, hotărâri ale Guve...
89.90 lei
76.42 lei

Detalii
Manual complet de investiţii în acţiuni subevaluate De departe, cea mai bună carte scrisă vreodată despre investiţii.Warren E. Buffett ...
24.90 lei
21.16 lei

Detalii
Elaborată de Ministerul Afacerilor Externe, lucrarea  Ghidul călătorului român în străinatate  se adresează cetăţenilor români care intenţionează să călătorească sau care se află deja în străinătate....
99.00 lei
84.15 lei

Detalii
"Ghidul juridic al consulului. Editia 3 revazuta si adaugita" însumeaza cele mai importante acte normative necesare desfasurarii activitatii consulare, cu modificarile la zi, continând în plus si capitole dedicate aspectelor practice din acest domeniu....
7.00 lei
5.60 lei

Detalii
Rationalitatea metafizicii lui Ion Petrovici - Format la scoala lui Titu Maiorescu, Ion Petrovici intra triumfal în filosofia româneasca asumându-si un spirit critic de inspiratie kantiana si adera, prin vocatie, la metafizica spiritualista....
Comentarii la Revista romana de jurisprudenta nr. 5/2011
Comentarii (0) Adauga comentariu
Adauga comentariul tau:
Nume:
Email:
Comentariu:
Cod securitate:
 
 
Important!
Responsabilitatea pentru comentariile postate apartine autorului acestora.
Echipa Editurii C.H. Beck nu poate fi facuta responsabila pentru continutul comentariilor postate de vizitatori.
Contul meu
E-mail:
Parola:
Am uitat parola
Newsletter
Pentru a fi la curent cu promotiile noastre, abonati-va la newsletter.