Cele unsprezece articole regrupate în numărul curent al Studia Politica. Romanian Political Science Review propun o analiză a relaţiei dintre artă şi politică, o relaţie a cărei complexitate derivată din evoluţia statutului artei şi al artistului în economia Modernităţii (N. Heinich) este amplificată de perioada istorică sondată de autori: (post)comunismul. O înţelegere a comunismului ca experienţă a „re-încorporării“ puterii, inspirată din scrierile lui Calude Lefort, ne permite să surprindem anihilarea autonomiei criteriilor intrinseci producţiei artistice. Mai mult, dacă ne gândim că, începând cu Duchamp, aceste criterii fuseseră deja supuse dezbaterii, putem conchide că relaţia dintre artă şi politică în economia regimurilor comuniste se poate declina în termenii propuşi de Hannah Arendt, ca pretenţie a politicului de a nega autonomia şi libertatea oricărei forme de creaţie, înteleasă aici în sensul foarte general al unei acţiuni inovatoare. Patru tipuri de abordări ale acestei relaţii pot fi distinse.
În primul rând o abordare teoretică. Caterina Preda, Marina Alina Asavei şi Zoran Poposki propun răspunsuri la întrebări de tipul: cum abordează ştiinţele politice relaţia dintre artă şi politică? care este semnificaţia „artei politice“ în regimurile comuniste, respectiv democrat-liberale? cum poate fi înţeleasă naşterea spaţiului public postcomunist în raport cu activitatea creatoare şi creativă a artei?
În al doilea rând, o abordare instituţională. Elena Arhire trasează itinerarul infrastructurii instituţionale a producţiei cinematografice în postcomunismul românesc. Referindu-se la acelaşi spaţiu istorico-politic, Cristina Stoenescu analizează transformările politicilor culturale în condiţiile emergenţei unei pieţe a artei. În fine, Tijen Tunali îşi alege ca studiu de caz spaţiul consacrat al Bienalei de la Veneţia pentru a arăta în ce mod se reflectă politicile de includere a minorităţii rome în economia acestui aranjament instituţional.
O a treia serie de autori, care ar putea fi caracterizaţi ca exponenţi ai studiilor de gen („Gender Studies“) analizează producţia subiectivităţii feminine în comunism/postcomunism (Amy Charlesworth) sau idealul feminin în producţia cinematografică românească (Florentina Andreescu).
O abordare originală a nivelurilor de inteligibilitate ale regimului comunist din Iugoslavia este propusă de Andrei Poamă. Autorul alege ca obiect de studiu filmul lui Emir Kusturica, Underground, pentru a scoate în evidenţă rolul propagandei şi natura relaţiilor de putere în cadrul regimului comunist iugoslav.
În fine, Simon Paul Bell şi Elena Gkartzonika abordează problemele tranziţiei (moştenirea totalitarismului, raportarea la trecut, crizele societăţilor civile) în termenii unei analize a inspirată de perspectiva teoretică şi metodologică a „locurilor de memorie“ construită de Pierre Nora.