Tantau Adrian Dumitru


Curriculum Vitae online - Citeste

Curriculum Vitae:

Adrian Dumitru Tanţău este profesor la Academia de Studii Economice din Bucureşti, la Catedra UNESCO de Administrarea Afacerilor.

Este doctor în Domeniul Management şi Doctor în Domeniul Ingineriei Electrice, iar din anul 2010 conducător de doctorat în Domeniul Administrării Afacerilor.

Din anul 2004 este prodecan al Facultăţii de Administrarea Afacerilor, cu predare în limbi străine şi din anul 2009 Director al Programului de MBA de Management Antreprenorial (în limba germană), care este realizat în cooperare cu Universitatea de Ştiinţe Aplicative Gelsenkirchen.

Specializări în domeniul managementului strategic şi al antreprenoriatului la Harvard Business School Boston, Universitatea de Ştiinţe Aplicative Bochum, Universitatea de Ştiinţe Aplicative Gelsenkirchen, Universitatea Economică Viena, OPEN University Budapesta.
A fost invitat pentru a susţine prelegeri la York University (UK), Universitatea de Ştiinţe Aplicative Bochum, CNAM (Paris).

Este membru fondator al Societăţii pentru Excelenţă în Afaceri şi vicepreşedinte al acesteia din anul 2009.

Întreprinderi reprezentative unde a oferit consultanţă şi training în colaborare cu Roland Gareis Consulting Vienna sunt Petrom-OMW, Agrana şi DC Leader.

Din anul 2009 este membru al Consiliului de Administraţie al SC Hidroserv Porţile de Fier SA.

  Pagina din 1  
Contul meu
E-mail:
Parola:
Am uitat parola
Newsletter
Pentru a fi la curent cu promotiile noastre, abonati-va la newsletter.