Lucrarea "Tehnica normativa" aduce în atenţie o problematică complexă şi extrem de actuală, şi anume aceea a tehnicii elaborării actelor normative şi reprezintă rezultatul unei minuţioase cercetări a procesului normativ, desfăşurat în ţara noastră şi la nivel comunitar, contribuind astfel la identificarea şi dezvoltarea procedeelor de tehnică legislativă ce conduc la soluţii viabile de perfecţionare a activităţii de elaborare a actelor normative.
Detalii: Tehnica normativa.
Prezenta lucrare se constituie, pe de o parte, într-un studiu interdisciplinar, cu numeroase elemente de noutate şi originalitate, iar pe de altă parte, într-un un instrument teoretico-practic, actual, amplu, racordat la exigenţele tehnicii normative comunitare şi de utilitate reală atât pentru studenţi, masteranzi, teoreticieni ai dreptului, dar, în mod deosebit, pentru, specialiştii din administraţia publică centrală şi locală implicaţi în importanta activitate privind iniţierea, elaborarea şi redactarea proiectelor de acte normative sau participanţii la procesul legislativ.
Cedarea prin expropriere a dreptului de proprietate are caracter de excepţie, conferit atât de Constituţia României şi de Codul civil, cât şi de Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului. În acord cu dispoziţiile Legii nr. 33/1994 – care prevede cadrul l...
A apărut numărul 3 al Revistei de Drept Public!...
Cu analiza reglementării din Noul Cod civil...
Lucrarea de fata cuprinde Legea educatiei nationale nr. 1/2011, astfel cum a fost modificata si completata prin Legea nr. 166/2011, precum si trimiteri la acte normative subsecvente (metodologii, norme metodologice, regulamente, instructiuni), emise de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului. ...
În prezent nu există un concept universal acceptat prin care să poată fi definită societatea informaţională. Cei mai mulţi teoreticieni au fost de acord că transformarea societăţii contemporane a început încă din anii '70 şi a constat în schimbarea modului său de funcţionare....