Detalii: Tehnici de negociere.
"Nu cred ca "totul se poate negocia", asa cum aprecia un autor american; nici ca toti suntem egali, ca avem aceleasi sanse si putem accede la toate oportunitatile; nici ca toti putem comunica la fel de eficient. Insa cred cu tarie ca putem deveni "comunicatori" mai buni; ca putem invata, ne putem antrena si putem ajunge sa facem fata competitiei." Conf. univ. dr. Claudiu Coman
Lucrarea reprezinta o incercare a autorului de a-si orienta cititorii spre adoptarea uni stil de negociere win-win care sa le ofere sansa unei integrari profesionale autentice, indiferent de cultura organizationala a companiei unde lucreaza sau unde vor lucra si climatul de pe piata muncii.
Deşi crearea imaginii a făcut parte din studiul politicii de foarte mult timp, în ultimii ani aceasta s-a axat pe crearea imaginii profesionale prin intermediul mass-media. Există două teorii majore în crearea imaginii: una subliniază calităţile candidatului, alta subliniază percepţiile asupra aleg...
"Volumul Protocol şi etichetă diplomatice, scris de doamna Vârsta, vine în societatea românească precum ploaia după secetă. Vă felicit pentru gestul temerar şi plin de răspundere."Principele Radu de RomâniaReferinţe: Romania, Altfel - Un blog de Principele Radu ...
"Intre razboi si pace" se ocupa de confruntarea a doua scoli. Prima este cea a razboiului si il are ca emblema pe trufasul Marte, imprumutat din mitologia romana....
În partea întâi a lucrarii "Jocuri pe scena lumii" sunt confruntate zeci de teorii pentru a lamuri radacina conflictelor ce se nasc din cauze multiple....
Tablouri din razboiul rece - Cu inteligenta si rigoarea matematicianului, înzestrat cu un acut spirit de observatie si cu acea cultura solida.........