Pentru un cetăţean de rând, primul contact cu banca este impresionant. Ea îi va decide soarta, pentru că, refuzându-i împrumutul, îi pune în pericol supravieţuirea pe planul afacerii sau pe plan familial. Măreţia edificiilor bancare şi aerul de mister care le înconjoară, în special aşa-zisul «secret bancar» măreşte şi mai mult sentimentul confuz de temere şi respect. Până şi presa este mai precaută în formularea de titluri senzaţionale. Este paradoxolă coexistenţa, pe de-o parte, a aparenţei de ermetism şi mister, iar, pe de altă parte, a abundenţei de cifre care se revarsă în comunicatele de presă, nu puţine dintre ele fiind instrumente de intoxicare. Politicienii se străduiesc şi de cele mai multe ori reuşesc să pătrundă în consiliile de administraţie, unde îi aşteaptă diurne fabuloase şi poate chiar avantaje mai importante. Conturile publice ale băncilor de odinioară şi de azi, auditate uneori cu precauţii chirurgicale (efectul de window-dressing), sunt, pentru multă lume, la fel de accesibile ca şi limba coptă. 
Contrar aparenţelor, în condiţiile actualei crize, banca devine vulnerabilă. Puternică, dar fragilă, în parte şi datorită interconectării planetare.
Tratatul de drept bancar publicat în premieră naţională în anul 1993 reapare sub o nouă înfăţişare, mult îmbogăţit şi actualizat, în anul Marii Crize cu care se confruntă şi băncile.