Modificarea Codului fiscal, în speță a articolului art.25 alin.4) lit.f^1) și actualizarea Anexei II privind țările necooperante fiscal, cu aplicare de la data de 1 ianuarie 2021, a produs nenumărate probleme companiilor care derulau contracte cu Turcia.

Articolul, în forma aplicabilă la 1 ianuarie, prevedea că sunt nedeductibile cheltuielile efectuate ca urmare a unor tranzacții cu o persoană fizică sau juridică situată într-un stat care, la data înregistrării cheltuielilor, este inclus în anexa I și/sau anexa II din Lista UE a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Principalul efect l-a reprezentat modificarea tratamentului fiscal aplicat tranzacțiilor efectuate începând cu 1 ianuarie 2021. Analiza realizată de

Lector univ.dr. Ramona Ciobanu (Universitatea Transilvania din Brașov, Facultatea de Drept) analizează tocmai aspectele practice ale legislației modificate, dar și libertatea acrodată statelor membre UE în stabilirea sistemelor fiscale în funcție de interesul lor național.

Articolul a fost publicat în Revista Curierul fiscal nr. 1/2021, disponibilă în format tipărit, dar și în format electronic, în Biblioteca juridică online Legalis.

Proceduri europene vizând jurisdicţiile necooperante fiscal. Transpunerea în legislaţia internă. Lămuriri

1. Argument

Încă de la începuturi, construcţia economică europeană a vizat un grad ridicat de integrare ca o condiţie a succesului în realizarea scopurilor propuse. Concepută iniţial ca o uniune economică, pe agenda instituţiilor comunitare s-au aflat de-a lungul timpului teme precum politica vamală comună şi libera circulaţie a mărfurilor, transporturi, exercitarea concurenţei, politica agricolă şi de pescuit, fiscalitate, stabilitate monetară, soliditatea finanţelor publice ale statelor membre, următoarele domenii fiind, în prezent, apanajul exclusiv al deciziei Uniunii Europene: uniunea vamală, reglementarea concurenţei pe piaţa unică, politica monetară a statelor din zona euro, conservarea resurselor biologice ale mării în cadrul politicii comune privind pescuitul, politica comercială comună, precum şi încheierea acordurilor internaţionale, atunci când acest lucru este prevăzut de legislaţia UE. Politicile adoptate în cadrul Uniunii sunt menite să asigure creşterea economică, apropierea nivelului de dezvoltare economică a statelor membre, dar şi creşterea competitivităţii acestora pe piaţa mondială.

Uniunea Europeană este unul dintre cei mai importanţi actori ai comerţului mondial, un gigant economic cu o mare influenţă internaţională. Organizaţia promovează o politică comercială deschisă spaţiului extracomunitar, dar înţelege şi să protejeze interesele comerciale şi finanţele publice ale statelor membre şi ale Uniunii în ansamblul său.

Pe parcursul existenţei sale, Uniunea s-a confruntat cu situaţii care au constituit adevărate teste de rezistenţă, cum ar fi cele din ultimele decenii: terorismul, criza economico-financiară, criza refugiaţilor şi, mai nou, criza sanitară, dar şi cea economică generată de pandemia de Covid-19.

După atentatul din 11 septembrie 2001, s-au intensificat eforturile de combatere a criminalităţii organizate şi a terorismului, fiind adoptate norme şi înfiinţate instituţii europene cu competenţe în acest sens, constituindu-se astfel un spaţiu judiciar european.

Pe fondul crizei economico-financiară debutată în 2008 a fost adoptat Tratatul de la Amsterdam, intrat în vigoare în anul 2009, care a reformat instituţiile Uniunii şi a pus la dispoziţia acestora noi metode de lucru. Totodată, provocările crizei globale au determinat adoptarea unor măsuri pentru creşterea coeziunii financiar-bancare a spaţiului european, de protejare a finanţelor publice ale statelor membre şi de reducere a datoriei publice. În acest sens, ca un corolar al măsurilor luate, la finalul crizei economico-financiare, în anul 2013, a intrat în vigoare Tratatul interguvernamental privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul uniunii economice şi monetare.

Prin guvernanţă fiscală¹ înţelegem reglementări referitoare la modul în care politica bugetară este planificată, aprobată, condusă, monitorizată, iar bună guvernanţă fiscală² cuprinde transparenţa fiscală, concurenţa fiscală loială, absenţa unor măsuri fiscale dăunătoare şi aplicarea standardelor convenite la nivel internaţional. În ultimii ani, s-au adoptat măsuri importante – atât la nivelul UE, cât şi la nivel internaţional – pentru a consolida aceste principii şi pentru a asigura respectarea lor.

În data de 15.07.2020, pe fondul problemelor economice generate de pandemie, Comisia Europeană a comunicat Parlamentului European şi Consiliului un Plan de acţiune pentru o fiscalitate echitabilă şi simplificată în sprijinul redresării³. Planul de acţiune elaborat de Comisia Europeană vizează dublu scop: sprijinirea economiei durabile şi asigurarea veniturilor publice în întreaga Uniune şi cuprinde Planul de acţiune fiscală, Propunerea de revizuire a directivei privind cooperarea administrativă şi Comunicarea privind buna guvernanţă fiscală. Acest din urmă document vizează consolidarea bunei guvernanţe fiscale în UE, dar şi pe plan extern, principalele direcţii de acţiune fiind: reforma Codului de conduită în domeniul impozitării întreprinderilor, revizuirea listei UE a jurisdicţiilor necooperante în scopuri fiscale, buna guvernanţă fiscală în privinţa fondurilor europene, sprijin pentru ţările partenere în curs de dezvoltare în vederea consolidării bunei guvernanţe fiscale⁴.

Uniunea Europeană este cel mai mare bloc comercial din lume⁵, cel mai mare exportator de bunuri şi servicii la nivel mondial, dar şi o uriaşă piaţă de import pentru peste 100 de state. Schimbul liber între statele membre este unul dintre principiile pe care se bazează Uniunea, în afara frontierelor sale fiind promovată o politică de liberalizare a comerţului mondial⁶. Facilităţile pe care le presupun aceste politici induc pe lângă avantaje şi dezavantaje, unul fiind acela al încercării persoanelor fizice şi/sau juridice de a eluda legislaţiile fiscale ale statelor membre, precum şi normele Uniunii, altul fiind acela al concurenţei fiscale neloiale exercitate de state terţe, nemembre ale Uniunii.

Planificarea fiscală agresivă, ca efect al globalizării, nu a scăpat atenţiei Uniunii, fiind adoptate o serie de norme privitoare la cooperarea administrativă în domeniul fiscal care instituie instrumente de luptă împotriva acestui fenomen, instrumente pe care le-am analizat în alte articole. Pe de altă parte, având în vedere caracterul mondial al concurenţei fiscale neloiale, Uniunea face eforturi pentru a îmbunătăţi şi guvernanţa fiscală internaţională prin analiza provocărilor externe cu care se confruntă bazele fiscale ale ţărilor din UE.

2. Lista statelor necooperante fiscal – Anexa I / Lista statelor cooperante fiscal şi care şi-au asumat angajamente – Anexa II

În noiembrie 2016, Consiliul UE a solicitat Grupului de lucru pentru codul de conduită (impozitarea întreprinderilor), să finalizeze până în ianuarie 2017 activitatea de selectare a jurisdicţiilor în vederea examinării acestora sub aspectul criteriilor de bună guvernanţă fiscală pentru întocmirea Listei Uniunii Europene a jurisdicţiilor necooperante în scopuri fiscale⁷. Grupul urma să aibă în vedere activitatea desfăşurată în OECD şi G20 pentru combaterea erodării bazei impozabile şi a transferului profiturilor⁸, inclusiv lucrările Forumului privind practicile fiscale dăunătoare. Pentru întocmirea listei, Grupul a avut în vedere următoarele criterii: transparenţa fiscală⁹, impozitarea echitabilă¹⁰ şi punerea în aplicare a măsurilor anti-BEBS¹¹.

Grupul de lucru a examinat 92 de jurisdicţii în funcţie de legăturile lor economice cu UE, stabilitatea lor instituţională şi importanţa sectorului financiar al ţării şi a ţinut cont de angajamentul acestora de a pune în aplicare măsurile adoptate în cadrul OECD menite să asigure buna guvernanţă fiscală. Raportul de examinare şi evaluare a permis Consiliului să adopte prima listă a UE la 5 decembrie 2017. Lista, respectiv Anexa I la Concluziile Consiliului privind lista UE a jurisdicţiilor necooperante în scopuri fiscale¹², cuprindea 17 state sau teritorii din afara UE care nu-şi asumaseră suficiente angajamente ca răspuns la preocupările UE. Potrivit Consiliului UE, scopul listei nu este acela de denunţa sau stigmatiza statele, ci de a ci de a încuraja o schimbare pozitivă la nivelul legislaţiei şi al practicilor fiscale ale acestora, prin cooperare, constituind un instrument valoros de combatere a evaziunii şi fraudei fiscale, a evitării obligaţiilor fiscale, precum şi a spălării de bani¹³.

În Concluziile privind lista UE a jurisdicţiilor necooperante în scopuri fiscale din 5 decembrie 2017, Consiliul precizează că majoritatea jurisdicţiilor au decis să participe la dialog şi au luat sau şi-au propus să ia măsuri pentru soluţionarea problemelor identificate de Grupul de lucru pentru codul de conduită în domeniile transparenţei fiscale, impozitării echitabile şi punerii în aplicare a standardelor anti-BEPS.

Jurisdicţiile care nu au luat măsuri semnificative pentru a soluţiona eficient deficienţele şi nu sunt implicate într-un dialog semnificativ pe baza criteriilor, care ar putea duce la astfel de angajamente sunt considerate jurisdicţii necooperante în scopuri fiscale si sunt cuprinse pe lista din Anexa I şi rămân pe listă până când îndeplinesc criteriile, spre exemplu, prin respectarea recomandărilor cu privire la măsurile care trebuie luate pentru a fi scoase de pe listă. Totodată, Consiliul UE a hotărât că deşi legislaţia, politicile şi practicile administrative în domeniul fiscal ale acestor jurisdicţii prezintă îngrijorări în domeniul transparenţei fiscale, al impozitării echitabile şi al punerii în aplicare a standardelor anti-BEPS, o parte dintre acestea şi-au asumat angajamente semnificative la nivel politic înalt de a lua măsurile necesare în vederea soluţionării chestiunilor restante până la termenele stabilite şi nu ar trebui, în această etapă, să fie incluse pe lista jurisdicţiilor necooperante, astfel încât ele sunt considerate cooperante şi sunt incluse pe lista din Anexa II care prezintă situaţia angajamentelor asumate în vederea punerii în aplicare a principiilor bunei guvernanţe fiscale. Consiliul UE solicită Grupului de lucru pentru codul de conduită să continue dialogul şi să înceapă procesul de monitorizare a angajamentelor asumate de jurisdicţii fără întârziere, la începutul anului 2018, pentru a asigura punerea în aplicare efectivă a acestora conform termenului convenit, urmând ca din momentul îndeplinirii angajamentelor să fie scoase de pe listă.

Statele membre şi UE„ar putea aplica măsuri de protecţie efective şi proporţionale, atât în domeniul fiscal, cât şi în domeniul nefiscal, în privinţa jurisdicţiilor necooperante, dacă acestea din urmă se află pe lista în cauză”, adică pe lista din Anexa I.

Măsurile cu caracter nefiscal privesc: politica externă, cooperarea pentru dezvoltare, finanţare şi investiţii din fondurile Uniunii, precum şi relaţiile economice cu statele terţe.

Măsurile cu caracter fiscal sunt cuprinse în Anexa III a Concluziilor, la pct. B. Astfel, pct. B.1. prevede că „statele membre ar trebui să aplice cel puţin una dintre următoarele măsuri administrative în domeniul fiscal: a) monitorizare consolidată pentru unele tranzacţii; b) riscuri de audit sporite pentru contribuabilii care beneficiază de pe urma regimurilor în cauză; c) riscuri de audit sporite pentru contribuabilii care utilizează structurile sau mecanismele care implică jurisdicţiile în cauză”. La pct. B.2. din aceeaşi Anexă sunt enumerate măsurile de protecţie de natură legislativă în domeniul fiscal care„ar putea fi aplicate de statele membre”, fără a aduce atingere competenţei statelor de a aplica măsuri suplimentare, după cum urmează: nedeductibilitatea costurilor; b) norme privind societăţile străine controlate (SSC); c) măsuri privind impozitul reţinut la sursă; d) scutire privind limitarea participării; e) norma „switch-over” (trecerea de la scutirea fiscală la acordarea de credite); f) inversarea sarcinii probei; g) cerinţele privind documentaţia specifică; h) divulgarea obligatorie de către intermediari fiscali a regimurilor fiscale specifice referitoare la mecanismele transfrontaliere. Punctul B.3. din Anexă stabileşte că„Statele membre ar putea să aibă în vedere utilizarea listei UE a jurisdicţiilor necooperante în scopuri fiscale ca instrument de punere în aplicare a Directivei (UE) 2016/1164 a Consiliului din 12 iulie 2016 de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale care au incidenţă directă asupra funcţionării pieţei interne şi, în consecinţă, ar putea să alcătuiască „liste negre” de ţări terţe care să cuprindă cel puţin statele necooperante fiscal din Anexa I.

Din anul 2017 lista jurisdicţiilor necooperante a fost revizuită de mai multe ori, cea mai recentă revizuire datând din februarie 2021. Din 2020 lista se revizuieşte de 2 ori pe an.

În prezent, Lista jurisdicţiilor necooperante în scopuri fiscale (Anexa I) are următoarea configuraţie: Samoa Americană, Anguilla, Barbados, Fiji, Guam, Palau, Panama, Samoa, Seychelles, Trinidad şi Tobago, Insulele Virgine Americane, Vanuatu.

În ceea ce priveşte statele cooperante fiscal şi care şi-au asumat angajamente (Anexa II), în 6 octombrie 2020 Consiliul UE a hotărât prelungirea termenelor de îndeplinire a acestor angajamente având în vedere pandemia de COVID-19. Lista din Anexa II are următoarea compoziţie: Turcia, Botswana, Eswatini, Iordania, Maldive, Namibia, Thailanda, Saint Lucia, Australia, Maroc.

De la debutul acestor proceduri şi până în prezent 49 de ţări au pus în aplicare reformele fiscale necesare pentru a respecta criteriile UE, dovedind încă o dată că UE este un actor important pe piaţa economică mondială. Dialogul, monitorizarea, evaluarea sunt într-o dinamică permanentă, după cum şi metodologia, criteriile şi exigenţele UE sunt revizuite în mod constant.

3. Măsuri fiscale adoptate în România

Legea nr. 296 din 18 decembrie 2020 pentru modificarea şi completarea Codului fiscal aduce printre alte numeroase modificări şi completări şi pe cea de la art. 25 alin. (4) lit. f¹) potrivit căreia pentru determinarea rezultatului fiscal nu sunt deductibile „cheltuielile efectuate ca urmare a unor tranzacţii cu o persoană situată într-un stat care, la data înregistrării cheltuielilor, este inclus în anexa I şi/sau anexa II din lista UE a jurisdicţiilor necooperante în scopuri fiscale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”.

Având în vedere măsurile şi termenele stabilite de Consiliul Uniunii Europene în privinţa jurisdicţiilor necooperante fiscal, la o primă lectură s-ar părea că această completare a Codului fiscal se înscrie în strategia adoptată în cadrul Uniunii. Şi totuşi, după ce am urmărit evoluţia eforturilor de asigurare a bunei guvernanţe fiscale cu scopul combaterii concurenţei fiscale neloiale, a evaziunii şi fraudei fiscale, am explicat relevanţa termenilor şi mecanismul Listei jurisdicţiilor necooperante în scopuri fiscale (Anexa I), dar şi a Listei statelor cooperante care se referă la angajamentele asumate (Anexa II), am înţeles că nu se poate ca o jurisdicţie să se afle pe ambele liste, nu poate fi şi cooperantă şi necooperantă în acelaşi timp!

Apoi, România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, ar putea aplica măsuri de protecţie, atât în domeniul fiscal, cât şi în domeniul nefiscal, în privinţa jurisdicţiilor necooperante, dacă acestea din urmă se află pe lista din Anexa I. Aşadar, potrivit normelor europene, măsurile nu se aplică, aşa cum este şi firesc, jurisdicţiilor de pe lista din Anexa II pentru simplul fapt că ar fi aberant să penalizezi efortul de reformă în domeniul fiscal făcut de statele aflate pe această listă, state care doresc continuarea relaţiilor economice cu statele membre ale Uniunii, cu atât mai mult în condiţiile problemelor economice generate de pandemia de COVID-19!

Anexa II cuprinde un partener comercial important al României, Turcia¹⁴, state cu care am întreţinut relaţii comerciale de-a lungul timpului, Australia, Maroc şi Iordania, dar şi state cu potenţial de dezvoltare a schimburilor de bunuri şi servicii, Thailanda şi Maldive.

Completarea Codului fiscal, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2021, este de natură să bulverseze mediul economic, cadenţa schimburilor cu aceste state, să creeze serioase prejudicii societăţilor comerciale din România care se văd puse în situaţia de a nu-şi putea deduce cheltuielile efectuate, de a-şi reduce activitatea şi veniturile. Şi toate acestea când operatorii economici se zbat să rămână pe piaţă şi să nu pună lacătul pe afacere!

Specialiştii în fiscalitate au sesizat această„scăpare” a legiuitorului român, astfel încât în luna ianuarie au apărut articole pe această temă în mediul on-line, agenţiile şi trusturile de presă preluând şi ele tema, îngrijorările vizând cu precădere relaţiile cu Turcia¹⁵.

Drept urmare, Ministerul Finanţelor a dat următorul Comunicat de presă în data de 29.01.2021:

„În vederea clarificării legislaţiei referitoare la jurisdicţiile necooperante, Ministerul Finanţelor anunţă că a întreprins demersurile necesare pentru ca, în scurt timp, să fie modificate prevederile art. 25 alin. (4) lit. f¹) din Codul fiscal. Acest punct, introdus printr-o modificare intrată în vigoare în ianuarie 2021, prevede că sunt nedeductibile cheltuielile efectuate ca urmare a unor tranzacţii cu o persoană fizică sau juridică situată într-un stat care, la data înregistrării cheltuielilor, este inclus în anexa I şi/sau anexa II din Lista UE a jurisdicţiilor necooperante în scopuri fiscale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Modificarea va viza eliminarea prevederii conform căreia statele incluse în anexa II vor fi considerate drept jurisdicţii necooperante în scopuri fiscale, măsură care vine să clarifice, în acest sens, inclusiv tratamentul fiscal aplicat tranzacţiilor efectuate începând cu 1 ianuarie 2021.

În baza informaţiilor disponibile până acum, niciun alt stat membru nu a adoptat măsuri similare împotriva jurisdicţiilor incluse în anexa II din Lista UE a jurisdicţiilor necooperante în scopuri fiscale.

Ministerul Finanţelor doreşte să clarifice faptul că, în contextul raportării aranjamentelor transfrontaliere conform Directivei UE 2018/822 (cunoscută sub numele de DAC 6), prin noţiunea de jurisdicţii necooperante se face referire doar la ţările din anexa I a Listei UE privind jurisdicţiile necooperante în scopuri fiscale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.”

Trecând peste includerea, în continuare, a jurisdicţiilor din Anexa II în categoria statelor necooperante fiscal (penultimul aliniat al comunicatului), Ministerul Finanţelor a reacţionat nesperat de repede la îngrijorarea mediului de afaceri şi ne anunţă că a întreprins demersuri astfel încât, în scurt timp, această defectuoasă transpunere a normelor europene să fie corectată şi, în consecinţă, penalizarea cu nededucerea cheltuielilor la calcului rezultatului fiscal în vederea stabilirii impozitului pe profit să se aplice numai jurisdicţiilor din Anexa I pentru că numai acelea sunt necooperante fiscal.

Având în vedere complexitatea modificărilor şi completărilor aduse Codului fiscal prin Legea nr. 296 din 18 decembrie 2020, putem accepta că iniţiatorul a avut o scăpare, adăugând după anexa I şi anexa II, dar ceea ce este de neînţeles este cum nicio persoană din cele implicate în procedura de adoptare a legii nu a sesizat această eroare. Redau drumul proiectului de lege: Consiliul Economic şi Social, Consiliul Legislativ (care însă nu se pronunţă asupra oportunităţii măsurilor), Senat, Camera Deputaţilor, Comisia de buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor, trimis spre avizare la Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, Comisia pentru industrie şi servicii, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, Comisia pentru administraţia publică şi amenajarea teritoriului, Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi, în final, adoptată în Camera Deputaţilor!

Aşteptăm corectarea promisă.

Concluzii

Statele membre ale Uniunii Europene sunt libere să-şi stabilească sistemele fiscale în funcţie de interesul lor naţional şi să adopte politici fiscale în acest sens. Normele europene privesc doar impozitele indirecte, respectiv taxele vamale, TVA-ul şi accizele pentru a evita concurenţa fiscală neloială între statele membre, iar în ceea ce priveşte impozitele directe statele au libertate deplină în a le reglementa. Totuşi, în sprijinul efortului de combatere a evaziunii şi fraudei fiscale, dar şi a operaţiunilor de spălare de bani, în cadrul Uniunii au fost adoptate norme care vizează obligaţia statelor membre de a asigura cooperarea administraţiilor lor fiscale pentru a asigura schimbul de informaţii, asistenţă pentru comunicarea unor documente, soluţionarea unor aspecte legate de dubla impunere, recuperarea creanţelor fiscale, statele având şi obligaţii de raportare în acest sens.

De asemenea, având în vedere faptul că Uniunea este un spaţiu deschis operatorilor economici din afara Uniunii şi că, în acelaşi timp, cei aparţinând statelor membre desfăşoară operaţiuni economico-financiare în afara Uniunii, ţinând cont de planificarea fiscală din ce în ce mai agresivă în vederea sporirii profiturilor/veniturilor, au fost adoptate norme europene menite să evite erodarea finanţelor publice ale statelor membre prin sustragerea de plata impozitelor şi taxelor prin folosirea paradisurilor fiscale şi a companiilor off-shore. Astfel, în cadrul Uniunii s-a ajuns la concluzia necesităţii întocmirii unei liste cu jurisdicţiile necooperante fiscal, precum la cea a necesităţii dialogului cu acestea pentru soluţionarea aspectelor legate de transparenţă, impozitare, măsuri anti-BEBS. Pentru realizarea acestor obiective este nevoie de efortul conjugat al statelor membre care trebuie să aplice măsurile fiscale şi nefiscale convenite la nivelul Uniunii, dar cu prudenţă şi cu ştiinţă, ţinând cont de interesul naţional, dar şi de scopurile Uniunii.

„Marea provocare a ţărilor europene în perioada următoare va fi să rămână unite în faţa crizelor globale şi să găsească o cale comună de a ieşi din recesiune şi de a reveni la o dezvoltare durabilă”¹⁶.

Note de subsol:

1: Bogdan Dumitrescu, Guvernanţa fiscală la nivel european. Implicaţii pentru România, Conferinţa Guvernanţa economică în UE şi reforma UEM, 10 martie 2016, (http://www.consiliulfiscal.ro/GuvernantafiscalainUEDumitrescu.pdf), accesat 02.02.2021.

2: A se vedea, Comisia Europeană, Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu referitoare la buna guvernanţă fiscală, atât în UE, cât şi în afara acesteia, Bruxelles, 15.7.2020, COM(2020) 313 final.

3: European Commission, Communication from the Commission to the European Parliament and the Council. An action plan for fair and simple taxation supporting the recovery strategy, Brussels, 15.7.2020 COM(2020) 312 final, (https://ec.europa.eu/taxation_customs/sites/taxation/files/2020_tax_package_tax_action_plan_en.pdf), accesat 03.08.2020.

4: Pentru detalii, a se vedea R. Ciobanu, Instrumente fiscale de protecţie a intereselor financiare ale statelor membre ale Uniunii Europene în contextul pandemiei de COVID-19, în Curierul fiscal nr. 3/2020, p. 106-108.

5: Pentru detalii, a se vedea Eurostat, International trade in goods/ro/ Comerţul internaţional cu mărfuri, 2020 (https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/pdfscache/15693.pdf).

6: Pentru detalii, a se vedea Parlamentul European/Mario Damen, Fişe descriptive despre Uniunea Europeană. Uniunea Europeană şi partenerii săi comerciali, 2020 (https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/160/uniunea-europeana-si-partenerii-sai-comerciali).

7: A se vedea Consiliul Uniunii Europene, Concluziile Consiliului privind criteriile pentru întocmirea listei UE de jurisdicţii necooperante în scopuri fiscale şi procesul de întocmire a acestei liste, Bruxelles, 8 noiembrie 2016 (https://data.consilium.europa.eu/doc/document/ST-14166-2016-INIT/ro/pdf).

8: Erodarea bazei impozabile şi transferul profitului(base erosion and profit shifting) sau, pe scurt BEBS, se referă la strategiile de planificare fiscală utilizate de companiile multinaţionale care exploatează lacunele şi inadvertenţele legislaţiei fiscale pentru a evita plata impozitelor. În cadrul OECD colaborează peste 135 de state pentru implementarea a 15 măsuri care vizează combaterea evaziunii fiscale, creşterea coerenţei normelor fiscale şi asigurarea unui mediu fiscal mai transparent.

9: Acest criteriu se referă la cooperarea administrativă în materie fiscală, respectiv la asistenţa administrativă reciprocă în materie fiscală, precum şi la schimbul automat şi la cerere de informaţii.

10: Potrivit Consiliului UE, impozitarea este echitabilă dacă legislaţia nu stabileşte măsuri fiscale preferenţiale care ar putea fi considerate dăunătoare conform normelor UE şi dacă nu facilitează structuri sau mecanisme offshore ce vizează atragerea de profituri care nu reflectă activitatea economică reală din cadrul jurisdicţiei respective.

11: Criteriul se consideră îndeplinit dacă statul se angajează să respecte şi să pună în aplicare standardele minime anti-BEPS convenite în cadrul OECD, iar la evaluările ulterioare în vederea stabilirii Listei să i se acorde o evaluare pozitivă pentru punerea în aplicare efectivă a standardelor minime anti-BEPS convenite ale OECD.

12: Consiliul Uniunii Europene, Concluziile Consiliului privind lista UE a jurisdicţiilor necooperante în scopuri fiscale, Bruxelles, 5 decembrie 2017, (https://data.consilium.europa.eu/doc/document/ST-15429-2017-INIT/ro/pdf), accesat 03.02.2021.

13: (https://www.consilium.europa.eu/ro/policies/eu-list-of-non-cooperative-jurisdictions/), accesat 02.02.2021.

14: În Concluziile Consiliului privind lista UE revizuită a jurisdicţiilor necooperante în scopuri fiscale din 18 februarie 2020 se arată că„întrucât Turcia dispune de legislaţia internă care permite schimbul automat de informaţii şi a notificat toate statele membre ale UE, cu excepţia Ciprului, în cadrul OCDE, acestei jurisdicţii ar trebui să i se acorde mai mult timp pentru a soluţiona toate chestiunile deschise, astfel încât să schimbul automat de informaţii cu toate statele membre să fie pus în aplicare în mod efectiv. În cazul în care nu instituie mecanisme pentru punerea în aplicare efectivă a schimbului automat de informaţii cu toate statele membre ale UE, Turcia ar trebui inclusă în anexa I cu ocazia viitoarei actualizări”

15: Potrivit Ministerului Afacerilor Externe„,Relaţiile economice dintre cele două state (România şi Turcia, n.a.) sunt la un nivel bun, ţinta schimburilor comerciale fiind de 8 miliarde de euro în următorii ani. În anul 2017 Turcia a continuat sa fie primul partener comercial al României din afara UE şi al V-lea partener în cadrul schimburilor internaţionale totale ale României, respectiv al VI-lea partener la export şi al IX-lea la import. România este unul din partenerii comerciali importanţi ai Turciei, fiind pe locul 15 la export şi pe locul 17 la import. La data de 30 iunie 2017, valoarea schimburilor comerciale româno-turce a însumat 2528,85 milioane EURO, în creştere cu 12 %, fata de perioada similara din 2016. Exportul a însumat 1075,07 milioane EURO, în creştere cu 19,37%, iar importul a fost de 1453,78 milioane EURO, cu 15,79% mai mare faţă de perioada similară din 2016. Soldul balanţei comerciale a fost în favoarea Turciei cu 378,71 milioane EURO. La 31 martie 2017 erau înregistrate în România 14.784 societăţi comerciale cu capital turc, valoarea capitalului social subscris fiind echivalentul a 769,72 milioane dolari SUA, reprezentând 1,24% din totalul capitalului subscris de investitorii străini (în dolari SUA). După valoarea capitalului social, Turcia ocupă locul 15 in clasamentul pe ţări de rezidenţă a investitorilor în societăţi comerciale cu participare străină, în perioada 1991 - martie 2017, respectiv locul 3 in clasamentul pe ţări de rezidenţă, după numărul de societăţi înregistrate în România. Potrivit estimărilor, investiţiile totale ale firmelor turce în România, directe si indirecte (realizate prin societăţile înregistrate în alte state), depăşesc suma de 4 miliarde Euro (respectiv 5,5 miliarde dolari SUA). Cooperarea economică bilaterală a avut tradiţie îndelungată, cu precădere în domeniul energiei, industriei, bancar, construcţii, turism, agricultură etc.”, (https://www.mae.ro/bilateral-relations/1746), accesat 03.02.2021.

16: Uniunea Europeană/ Pascal Fontaine, Să înţelegem politicile Uniunii Europene: 12 lecţii despre Europa, p. 6, accesat 02.02.2021.