Vă place dreptul? Bogdan Iancu despre dreptul și ideologiaEste dreptul neutru din punct de vedere ideologic? Promovează el o anumită ideologie sau, poate, chiar ideologii concurente? Putem (încă) vorbi de autonomia dreptului?

Dreptul reproduce, ca o curea de transmisie, ideologia dominantă. În cazul unui regim totalitar, acest fapt este evident (v. Legile de la Nürnberg, respectiv „legalitatea socialistă”). Chiar și într-un sistem totalitar, anumite diferențieri între dreptul public și cel privat vor exista inevitabil, ducând uneori la schizoidie sistemică. Cazul Codului civil din 1864, a cărui aplicabilitate formal-generică a traversat toate regimurile posibile, este relevant în acest sens. Ernst Fraenkel, în The Dual State / Der Doppelstaat, descrie felul în care Național-Socialismul celui de-al Treilea Reich a putut funcționa într-o paradigmă scindată, astfel încât Statul Normativ moștenit din vechiul Reich și din Germania de la Weimar (drept de proprietate scrupulos respectat, exceptându-i totuși pe „indezirabili”, libertate contractuală etc.) coabita cu un Stat Prerogativă (sau „Discreționar”, Maßnahmenstaat) arbitrar. Dreptul nu promovează în mod necesar ideologii, dar le reproduce în mod inevitabil, deși unele ramuri sunt mai permeabile ideologic decât altele (dreptul public în genere, chiar și în acest caz existând un spectru, care pleacă de la constituțional către penal). Dreptul civil, dreptul familiei, dreptul internațional privat, dreptul proprietății intelectuale sunt, astfel, domenii mai adăpostite de ingerință ideologică brutală și directă. Astfel, o autonomie relativă a dreptului există în orice sistem, inclusiv în regimurile comuniste, în care dreptul a fost redus la minimul necesar pentru coordonare administrativă și socială.

În context românesc, credința în autonomie vine poate, parțial, din preluarea dogmatismului francez: a se compara deciziile Conseil Constitutionnel sau Conseil d’État, unde orice aserțiune începea până foarte recent un paragraf, ritualic și pseudo-silogistic prefațat: Considérant que..., cu hotărârile Curții Supreme a Statelor Unite. Parțial, are probabil legătură și cu perpetuarea tradițiilor pozitivismului post-comunist. Știința comunistă a dreptului era, după cum Adam Czarnota observa în context polonez, „pozitivism rudimentar într-un sos marxist subțire”. Comunismul a dispărut, desigur, de treizeci de ani, dar unele continuități sunt inevitabile. Parțial, autonomia e însă inerentă și „tehnicismului”, dacă abordarea academică este centrată pe transmiterea de aptitudini tehnice (inclusiv prin mijloacele dinamice, relativ sofisticate, de tip moot court).

* Acesta constituie un fragment din lucrarea Vă place dreptul? Volum în onoarea profesorului Valentin Constantin (coordonatori Raluca Bercea, Lucian Bojin, Diana Botău)