Coșul de cumpărături este gol.
Despre lucrare
La data adoptării sale, Codul de procedură civilă a urmărit două obiective fundamentale, respectiv unificarea practicii judiciare și accelerarea proceselor civile. În ceea ce privește primul obiectiv, practica judiciară bogată a instanțelor judecătorești, cu precădere a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a adus o seamă de clarificări utile cu privire la maniera corectă de interpretare și aplicare a dispozițiilor Codului. Ediția de față a Codului de procedură civilă este adnotată cu numeroasele soluții adoptate de instanța supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare cu efecte general obligatorii, respectiv recursul în interesul legii și hotărârile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.
Recomand cu căldură celor care vor folosi acest instrument să lectureze nu doar dispozitivul acestor soluții de unificare, ci și considerentele care explică și justifică soluțiile adoptate de Înalta Curte de Casație și Justiție, considerente care se bucură la rândul lor de putere obligatorie. În acest mod, interpretul legii va decela intenția legiuitorului și raționamentul judiciar care a determinat o anumită interpretare și va sesiza care sunt situațiile în care o reglementare similară impune o interpretare similară.
Conf. univ. dr. Gheorghe-Liviu Zidaru
Din cuprins
Puncte forte
Recomandări
Codul de procedură civilă. Comentariu pe articole. Ediția 3
Despre coordonator
Gheorghe-Liviu Zidaru este judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă și conferențiar la Facultatea de Drept, Universitatea din București, unde este titular al cursului de procedură civilă.