Coșul de cumpărături este gol.
Despre lucrare
Ediția 2 a lucrării conţine peste 2000 de grile de tip închis din tematica examenului de licență. Este un instrument util pentru absolvenții facultăţilor de Drept care se pregătesc pentru examenul de finalizare a studiilor sau pentru susținerea examenelor de semestru la disciplinele Drept civil şi Drept penal, precum şi pentru cei interesaţi de verificarea cunoştinţelor, înaintea susţinerii unor examene sau concursuri de intrare în profesie.
Testele sunt formulate din problematica dreptului civil şi a dreptului penal, având la bază dispoziţiile legale în vigoare, în special noile Coduri.
Din cuprins
Puncte forte
Despre autori
GENOIU, Ilioara este conferențiar universitar doctor la Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște.
MAREȘ, Cristian este avocat și lector universitar doctor, la Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște.
MASTACAN, Olivian este lector universitar la Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște și avocat.
MOCANU, Livia este conferențiar universitar doctor la Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea „Valahia” din Târgoviște.
TATU, Maria Angela este lector universitar doctor la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, avocat și fost procuror.
VLĂDILĂ, Lavinia Mihaela este conferențiar universitar doctor la Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea „Valahia” din Târgoviște și avocat.