Coș de cumpărături

0 prod. - 0,00 RON

Coșul de cumpărături este gol.

Categorii

Curierul judiciar nr. 5/2016

Preț redus: 32,18 RON Preț: 42,90 RON

Reducere: 25%

În stoc

Autor(i) Editura C.H. Beck

ISSN: 1582-7526
ISBN: 1582-7526
Număr pagini: 60
Coperta: Necartonată
Tip publicaţie: Reviste
Cod produs: 7248
Data apariției: 16.08.2016
Disponibilitate: În stoc
Editura: C.H. Beck
Colecția: Curierul Judiciar. Revista ta de drept!

Fișiere atașate:
Cant:

Scurtă descriere

Revista Curierul Judiciar nr. 5/2016
Așa cum v-am obișnuit în fiecare an, vă punem la dispoziție cea mai performantă revistă de actualitate juridică, realizată la standarde înalte după modelul revistelor de specialitate din străinătate, coordonată de un colegiu științific și redacțional de excepție, susținută de autori prestigioși care provin atât din mediul academic, dar mai ales al practicii juridice, indexată în trei baze de date internaționale și disponibilă și în format online în Biblioteca juridico-economică online Legalis.ro .

Revista este indexată în baze de date internaționale (BDI)

  • CEEOL - Central and Eastern European Online Library
  • HeinOnline - Legal Research Database
  • EBSCO - EBSCOhost Online Research Databases

Numărul din luna mai al Revistei Curierul Judiciar vă propune subiecte de maximă importanță juridică.

Editorialul din acest număr este semnat de jurist Violeta Ştefănescu și tratează un aspect de mare actualitate: modificările aduse prin adoptarea unui nou pachet legislativ în domeniul achiziţiilor publice. Acesta a adus o serie de noutăţi faţă de legislaţia anterioară, atât pe planul dreptului substanţial, cât şi procedural, printre cele mai importante modificări regăsindu-se cele privind negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, respectiv modificarea contractului de achiziţie publică. În articolul din prezentul număr va fi abordată cu precădere problematica fostului art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006, mai precis suplimentarea contractului de achiziţie publică, prin intermediul procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, respectiv anumite aspecte legate de modificarea contractului de achiziţie publică în conformitate cu noua legislaţie.

În cadrul rubricii Curier legislativ sunt prezentate selectiv cele mai importante acte normative din perioada 1- 30 aprilie 2016, inclusiv decizii de admitere ale Curții Constituționale, Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale Curții Europene a Drepturilor Omului publicate în Monitorul Oficial al României.
 
Rubricile de Actualitate europeană și Actualitate internațională corespunzătoare lunii aprilie 2016 aduc în prim plan principalele activități de la nivelul instituțiilor Uniunii Europene, dar și evenimentele de interes internațional. Cele două rubrici sunt semnate de Daniela Ivan, respectiv de prof.dr. Bogdan Aurescu.

Practică judiciară neunitară
 
Rubrica realizată de judecător Răzvan Anghel, dedicată practicii judiciare neunitare, cuprinde soluții ce ilustrează apariția unei jurisprudențe neunitare cu privire la o problemă de drept de actualitate fie prin aceea că privește interpretarea unor norme juridice foarte importante, cu aplicabilitate de durată, ceea ce face ca practica neunitară să se manifeste într-o perioadă mai mare de timp, fie pentru că privește o normă cu implicații imediate asupra unui număr mare de raporturi juridice, chiar dacă într-o perioadă limitată de timp. În acest număr este analizată natura și competenţa de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva hotărârilor emise de comisiile pentru protecţia copilului referitoare la încadrarea în grad și tip de handicap a copiilor.
 
Dreptul afacerilor
 
Articolul semnat de conf. univ. dr. Aurelia Cotuţiu constituie un studiu asupra evoluţiei concurenţei neloiale privind răspunderea contravenţională și răspunderea penală, fiind prezentate cele mai importante modificări aduse Legii nr. 11/1991: transferul competenţelor de aplicare a dispoziţiilor de drept substanţial şi procesual de la Camerele de Comerţ şi Industrie, Inspecţiile Comerciale de Stat şi Ministerul Finanţelor, către Consiliul Concurenţei; reglementarea obligaţiei generale de transmitere a informaţiilor şi probelor referitoare la practicile de concurenţă neloială; stabilirea competenţei de soluţionare a litigiilor contravenţionale în sarcina Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi de contencios administrativ în sarcina Curţii de Apel Bucureşti are ca efect unificarea jurisprudenţei şi specializarea acestor instanţe în dreptul concurenţei.

Drept privat

Comentariul sentinţei civile nr. 6746/23.06.2015 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, privind cererea salariatului de eliberare a unei recomandări de către angajator şi obligaţia angajatorului de a elibera salariatului un document care să ateste activitatea desfăşurată, semnat de dr. Dumitru-Daniel Şerban. În opinia autorului comentariului, instanţa a sesizat corect că reclamantul nu a solicitat o recomandare privind profilul său moral şi profesional sau relaţii strict personale şi subiective, ci un act din care să rezulte modalitatea în care şi-a îndeplinit obligaţiile de natură didactică în baza contractului individual de muncă, deci care să ateste activitatea didactică pe care a desfăşurat-o. Tocmai, sesizând riscul de a nu primi un răspuns favorabil şi de a îi fi respins demersul judiciar, reclamantul nu a cerut o caracterizare profesională sau informaţii de natură personală ori subiective, ci doar ca instituţia la care a fost angajat să îi spună dacă au fost sau nu îndeplinite corespunzător atribuţiile sale de natură didactică rezultând din contract, adică o situaţie de fapt obiectivă şi care poate fi probată.

Articolul
Sumare consideraţii asupra noii reglementări privitoare la darea în plată a unor imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, semnat de prof. univ. dr. h.c. Ioan Leş. Abordările din acest articol nu urmăresc decât o analiză relativ sumară a principalelor dispoziţii cuprinse în Legea nr. 77/2016, act normativ care va stârni, fără îndoială, atât aprecieri, cât şi critici corespunzătoare.  În limitele acestor sumare concluzii, autorul observă că Legea nr. 77/2016 are grave carenţe de concepţie şi chiar şi de redactare. Ea nesocoteşte faptul că, în mod tradiţional, darea în plată implică consimţământul creditorului. Dobândirea dreptului de proprietate şi stingerea datoriilor împotriva voinţei creditorului este inacceptabilă, în opinia autorului, şi contrară fundamentelor dreptului civil contemporan. O altă carenţă esenţială a reglementării analizate este cea referitoare la totala ignorare a principiului constituţional al neretroactivităţii legii. Iar din această perspectivă declararea unei asemenea prevederi ca neconstituţionale este inevitabilă.

Articolul Consideraţii teoretice și practice despre suprapunerea din planul cadastral, semnat de drd. Tudor Braticevici, propune o analiză a suprapunerilor dintre amplasamente, a căror soluţionare pe cale amiabilă este la îndemâna părţilor, pe baza dispoziţiilor din  Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară sau, în caz de litigiu, prin hotărârea instanţei de judecată. Un sistem ideal de identificare a planurilor de amplasament nu ar trebui să permită ca opţiune soluţionarea acestei probleme pe cale amiabilă sau prin intermediul instanţei, deoarece o astfel de problemă nu ar trebui să existe. Însă, problema nu ar fi trebuit să existe dacă, la nivelul întregii ţări, ar exista cadastrul general, ceea ce conduce la ideea că, depăşind opţiunile de soluţionare oferite de regulament, suprapunerea ca problematică va dispărea implicit la data finalizării lucrărilor de cadastru general la nivelul întregii ţări. În esenţă, de finalizarea acestor lucrări depinde eliminarea suprapunerilor din practica oficiilor teritoriale de cadastru şi publicitate imobiliară.

Drept public

Articolul semnat de dr. Monica-Florentina Popa are în vedere aspectele practice ale interpretării și aplicării legii în contextul interacţiunii unor culturi juridice diferite în spaţiul european, având ca punct central interacţiunea culturii juridice islamice cu ordinea juridică dominantă în ţările din spaţiul european. Influenţele culturii juridice islamice asupra unor instituţii de drept tradiţionale din ţările-gazdă pot fi observate pe mai multe paliere ale ordinii normative: la nivelul dreptului public, în planul dreptului penal şi constituţional; la nivelul dreptului privat, mai ales la nivel de administrare a justiţiei prin intermediul tribunalelor arbitrale religioase, precum şi în materia dreptului familiei şi succesiunilor. Poate cea mai mare provocare la adresa convieţuirii celor două culturi juridice diferite este ridicată de echilibrul între respectarea libertăţii religioase şi identităţii culturale,pe de o parte, şi conformitatea cu valorile şi principiile constituţionale ca fundament juridic al statelor europene.

Drept penal

Articolul semnat de lector univ. dr. Adrian Cristian Moise are în vedere cele mai importante aspecte referitoare la investigarea spălării banilor în cyberspaţiu. Utilizarea Internetului în procesul de spălare a banilor a determinat apariţia în literatura de specialitate a unei noi noţiuni, ce se referă la spălarea banilor în spaţiul virtual, denumită cyberlaundering. Cyberlaundering-ul adaugă o perspectivă tehnologică noţiunii de spălare a banilor, referindu-se la un domeniu mult mai larg de infracţiuni, şi anume infracţiunile informatice. Astfel, noţiunea de cyberlaundering cuprinde atât infracţiunea de spălare a banilor, cât şi criminalitatea informatică. Deşi s-a acceptat ideea că cyberlaundering-ul îşi are originea în cadrul criminalităţii informatice, nu poate fi omis elementul de bază al acestei noţiuni, care are ca scop spălarea banilor, infracţiunea în esenţa ei fiind, aşadar, spălarea banilor cu un aspect tehnologic.

Rubrica de Sinteze de jurisprudență își păstrează structura, dar și actualitatea: CC, CEDO, CJUE, IPI, IRUMB – martie 2016.

În acest număr avocat Mihai Andrei Dinu semnează pamfletul Pot beneficia marii anchetaţi ai DNA-ului de circumstanţe atenuante?
 
Ca în fiecare număr, revista cuprinde un Index alfabetic și un Index legislativ care constituie veritabile instrumente de lucru pentru cititor.
Editura C.H. Beck
ISBN 1582-7526
Format carte Nu
Coperta Necartonată
Loading...
Vă rugăm, așteptați...