Curierul Judiciar nr. 9/2022

Cât de multă voință mai este în voința juridică?

Drd. Eduard-Alexandru Florea

Facultatea de Drept, Universitatea din București

Avocat, Baroul București

În felul în care este introdusă, întrebarea pare chinuitoare, poate chiar în afara restrângerilor intenționate și autoimpuse ale științei dreptului și, în definitiv, mult mai facil a fi ignorată, considerată derizorie, un imprudent început al unui atentat, atât intern cât și extern, îndreptat împotriva unei fortărețe milenare, impenetrabile și atotguvernatoare.

Într-adevăr, voința umană, cea care prin simplificare dă naștere voinței juridice, este un concept care fundamentează majoritatea ramurilor de drept, fie că aparțin dreptului public (ca voință a societății), fie că aparțin dreptului privat (ca voință a individului), dar care pleacă, în toate cazurile, de la ideea colectivă asupra capacității individului de a decide, de a se auto-guverna într-un mod (cât mai) liber și conștient.

Dar cât de liber și de conștient mai este omul modern? Cât timp, cât și resurse (mai) are acest homo digitalis care a inspirat titlu acestui număr tematic să decidă asupra unui volum imens și variat în intensitate de relații sociale pentru care trebuie să își exprime voința? Ne aflăm cel puțin în situația de a ne întreba dacă oare știe acest homo digitalis, care prosperă într-un habitat cu ecrane și afișaje omniprezente și conectate permanent, pentru care instantaneul a devenit o constantă, nu un deziderat, cât și, mai ales, cum și cu ce consecințe, își exercită voința într-un sens juridic? Sau cerem prea mult de la un organism încă în curs de adaptare la o realitate pentru care constatăm (din ce în ce mai des) că este nepregătit dintr-o sumedenie de puncte de vedere?

Desigur, tema nu poate fi epuizată eo ipso, cu atât mai mult într-un cadru atât de restrâns și deopotrivă specializat, fără a transforma analizele specifice dreptului și juriștilor în adevărate contribuții medicale de psihologie și neurologie, depășind astfel limitele inerente ale propriilor competențe. Cu toate acestea, împreună cu colectivul de autori, plecând de la contribuțiile medicale în materie de decizie și alegere, ignorate de principalele sisteme de drept, împletite cu deja existentele critici aduse de doctrina juridică, precum și cu realitățile economiei și vieții curente, am încercat să tragem un semnal de alarmă, să identificăm și să scoatem la lumină incongruența între realitățile sociale și mecanismele juridice tradiționale, prizoniere în fortăreața milenară a conceptului de voință juridică, totul cu scopul de a reclama că homo digitalis are nevoie de ajutor în procesul său de adaptare, de protecție în fața propriei ignoranțe cu privire la această adaptare și de mecanisme juridice pe care să clădească acest viitor spre care aspiră.

În acest sens, cercetările care alcătuiesc acest număr sunt multidisciplinare, depășind sfera restrânsă a interpretării textului de lege, atât din nevoia de a înțelege insuficiența mecanismelor juridice existente, cât și din dorința de a avansa și de a îmbunătăți aceste mecanisme, demers pe care îl considerăm imposibil în lipsa utilizării progreselor științifice ale celorlalte ramuri de cercetare.

Plecând cu gândul spre viitor, nu puteam începe decât în trecut, motiv pentru care mi-am asumat personal să realizez o analiză, care nu putea fi decât, în acest context, urmată de o critică, a conceptului de voință juridică atribuit de principalele teorii contractuale care guvernează sistemele de drept moderne, circumscrise atât spațiului continental, cât și spațiului common law, în speranța de a putea porni spre un nou edificiu, construit pe fundația celui vechi. Și cum am reușit să găsesc fundația la care am sperat, am dorit să deschid o dezbatere despre schimbare, despre sincretizarea actualelor teorii contractuale, în vederea atingerii scopurilor deja declarate. Astfel, contribuția mea este, cel puțin în aparență, cea cu cel mai ridicat grad de abstractizare și teoretizare, propunerea mea cu privire la „Eficiența volițională ca fundament al unei noi teorii contractuale”, ba chiar și propunerile de eficientizare volițională prin intermediul smart contracts și al inteligenței artificiale, având mai degrabă rolul unui white paper care să permită cititorului să analizeze și să interpreteze celelalte contribuții ale numărului într-o cheie unică.

Analizând în această cheie dreptul privat român, drd. Mircea Dub, Procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale, analizează soluția de principiu Codului civil, anume clauzele neuzuale, identificând vulnerabilitățile acestei soluții generale, care rezultă din „interesul legiuitorului pentru poziționarea centrală a individului, propunându-și asigurarea unei participări asumate a părții contractante aflată pe o poziție defavorizată”, pentru a aprecia gradul de eficiență pe care îl oferă acestea în protejarea individului la momentul încheierii contractului.

Mergând mai departe în ceea ce privește complexitatea relațiilor contractuale, drd. Iulian-Nicolae Răducuță, Judecător în cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București, analizează principiul dublului consimțământ în materia contractului-cadru, spre a identifica consecințele exprimării consimțământului parților atât la încheierea contractului-cadru, cât și ulterior la încheierea contractelor de aplicație, fiind „necesar a se stabili care este gradul de influență reciprocă între acestea, precum și ale unor eventuale contracte prin care părțile convin asupra unor servicii accesorii necesare pentru derularea raporturilor contractuale, prin raportare la efectele juridice principale generate de existența unui grup de contracte”.

Ieșind din cadrul teoriei generale a obligațiilor și avansând spre cel al contractelor speciale, Cristina-Maria-Roxana Tudor, Avocat în cadrul Baroului București, analizează existența și consecințele consimțământului, ca element esențial al contractului de vânzare bunuri imobile, analiză ce tratează principalele probleme ale pieței imobiliare naționale, de interes atât pentru cumpărătorii profesioniști, cât mai ales pentru cei neprofesioniști, întrucât, așa cum observă autoarea, „amploarea operațiunii la care acesta este parte, cumpărătorul trebuie să depună anumite diligențe considerate corespunzătoare, în raport cu specificul operațiunii, pregătirea profesională, vârsta și nivelul de educație”.

Pe fondul dezechilibrelor și a volatității pieței energiei, nu putea scăpa acestui număr analiza contractelor de furnizare a energiei electrice încheiate cu clienții finali, efectuată de Iulian-Ionuț Creangă, Avocat în cadrul Baroului București, analiză ce tratează cu precădere existența și eficiența soluțiilor statale de protecție a clientului final. Astfel cum observă autorul, „faptul că un client final este obligat să încheie contractul de furnizare pentru a-și putea desfășura viața în societate este o dovadă clară a faptului că, în ceea ce privește valabilitatea consimțământului, problema alterării consimțământului capătă noi valențe în secolul XXI”.

Drd. Elena-Iuliana Gheorghe, Judecător în cadrul Judecătoriei Sectorului 6 București, analizează (in)egalitatea în contractul de expediție, plecând de la consimțământul comitentului, trecând prin principalele cauze ale inegalității generate de momentul exprimării acestuia și culminând cu identificarea principalelor ajustări esențiale pentru asigurarea echilibrului contractual. Observația că „atitudinea îngăduitoare pe care legiuitorul o are față de expeditor lasă loc unor dezechilibre care defectează principiul egalității juridice a părților contractului de expediție” dă naștere unor întrebări multiple și unei nevoi acute, resimțite în piața de profil, de reechilibrare.

Urmărind firul cronologic al legiferării, ultima contribuție, semnată de drd. Andreea Enescu, Head of Legal & Compliance în cadrul Tazz, analizează domenialitatea acordului de voință în piețele digitale, prin raportare la nivelul european, la principalele inițiative de reglementare, dar și la implicațiile și direcțiile de viitor care ar trebui avute în vedere de legiuitorul european. Astfel cum observă autoarea, „implicațiile din perspectiva domenialității acestuia și modul în care legiuitorul european răspunde arată o nouă direcție, care poate contribui la modelarea sectorului digital”.

Ca o scurtă încheiere, una menită să împingă cititorul spre corpul contribuțiilor, revin la a spune că tema nu poate fi epuizată, motiv pentru care acesta nu putea fi nici măcar scopul declarat al prezentului număr tematic. Pe acest fond, a fost necesar să ne mulțumim cu încercarea de a trage o serie de semnale de alarmă aparent disparate, dar care se circumscriu unei crize comune, a cărei limite externe generoase încearcă să le arate, în speranța de a stimula dezbaterile ce se poartă în alte spații și în spațiul dreptului românesc.

Din dorința de a oferi și o perspectivă asupra viitorului, considerăm că rezultatul final al acestui atentat asupra edificiului voinței juridice ar trebui să fie reprezentat de o teorie contractuală adaptată omului modern, contractual, teorie care nu poate fi decât una care ține cont de complexitatea și de pluridisciplinaritatea analizei și reglementării vieții acestuia în societate.

În final, doresc să le mulțumesc și pe această cale contributorilor acestui număr tematic, prin a căror seriozitate şi implicare în acest proiect a oferit oportunitatea cititorului de a-și deschide perspectiva asupra contractelor spre dimensiuni care, deși par în afara dreptului, îi marchează atât existența, cât mai ales destinul.