Coșul de cumpărături este gol.
Despre lucrare
Manualul de drept constituțional și instituții politice prezintă ramura dreptului constituțional într-o manieră structurată, clară, fiind descrise în detaliu cele mai importante concepte și instituții aferente acesteia. Elementul de noutate este includerea prevederilor din Constituțiile anterioare, dar și ale Deciziilor Curții Constituționale a României relevante pentru înțelegerea și aprofundarea materiei.
Lucrarea este structurată pe Titluri și Capitole distincte: Teoria dreptului constituțional, Teoria constituției, Statutul constituțional al omului și cetățeanului, Partidele politice, Referendumul, Puterea legislativă. Parlamentul, Puterea executivă, Autoritatea judecătorească.
Lucrarea de față își propune să vină în sprijinul studenților, dar și teoreticienilor sau practicienilor, fiind un veritabil instrument de studiu al dreptului constituțional și al instituțiilor politice, așa cum se regăsesc ele în prezent, dar și a etapelor pe care le-au parcurs pentru a ajunge la configurarea lor de astăzi.
Din cuprins
Puncte forte
Despre autor
Iulia-Elena Nistor este licențiată a Facultății de Drept din cadrul Universității Titu Maiorescu, absolventă a programului de master de Științe penale din cadrul aceleiași instituții, cadru didactic titular, asistent universitar doctor la Facultatea de Drept din cadrul Universității „Titu Maiorescu” din București, secretar de redacție al Revistei de Drept Constituțional, autor și coautor a numeroase lucrări și articole publicate în reviste de specialitate și în volume ale conferințelor internaționale, printre care amintim: Enciclopedia Juridică Română, Vol. I, II și III, Ed. Universul Juridic; Culegere de teste grilă pentru examenele de an, licență și admitere în profesiile juridice, ed. a 7-a, Ed. Hamangiu, 2022 (coautor); Fișe de drept constituțional, Vol. I, ed. a 2-a, Ed. Hamangiu, București, 2022 (coautor).