Coșul de cumpărături este gol.
Despre lucrare
Culegerea de teste grilă are menirea de a-i sprijini pe participanții la diferitele examene ce presupun însușirea unor cunoștințe de Drept penal. Partea specială. Cum nu există examene ideale, pregătirea trebuie adaptată examenelor concrete, indiferent cât de bine sau de rău sunt acestea concepute. Ca atare, grilele prezentate în culegere nu reprezintă decât un simplu „teren de antrenament" pentru participanții la examene.
Despre ediţia 9
Conţinutul unor grile a fost recorectat şi pus în acord cu ultimele modificări ale Codului penal, cartea conţinând 942 de întrebări formulate în sistemul tip grilă semideschisă, fiind organizate respectând ordinea din Cod.
Cuvintele autorilor despre lucrare
Supraîncărcarea spiritului prin sistemul notelor și excesele sistemului de competiție asasinează spiritul, a spus un mare savant. S-a mai spus că singurul lucru bun la un examen este faptul că ne poate arăta „ce nu știm”. Indiferent cum ar fi conceput, un examen este susceptibil de critici. Cu cât face mai mult apel la cantitatea de cunoștințe în dauna calității cunoașterii, cu cât se bazează mai mult pe principiile șabloanelor în dauna principiilor logice, cu atât mai mult un examen este criticabil. Sistemul de examinare bazat pe grile, fie că acestea sunt închise, deschise ori semideschise, este și el criticabil și a fost deseori contestat. Singura justificare a examenului grilă este numărul mare de participanți, iar singurul aspect (relativ) pozitiv este obiectivitatea rezultatului de departajare (în pofida subiectivității criteriilor, a cerințelor). Altfel, sistemul grilă are păcatele comune multor examene: pune accentul pe cantitatea de cunoștințe și favorizează gândirea schematică.
Recomandarea autorilor
Recomandăm cu toată convingerea ca aceste teste grilă să fie utilizate ca simple instrumente de verificare (de testare) a cunoștințelor. Ele nu trebuie și nici nu pot, în opinia noastră, să înlocuiască pregătirea specifică, temeinică, bazată pe lege, pe doctrina și practica în domeniu.
Pentru o pregătire completă, a se vedea:
Din cuprins
Puncte forte
Despre autori
Valerian CIOCLEI este profesor universitar la disciplinele Criminologie și Drept penal. Partea specială (Facultatea de Drept a Universității din București); membru al Comisiei de redactare a Noului Cod penal; avocat
Cristina ROTARU este profesor universitar la disciplinele Drept penal. Partea specială și Criminologie (Facultatea de Drept a Universității din București); formator la Institutul Național al Magistraturii; judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție
Andra-Roxana TRANDAFIR este conferențiar universitar și prodecan (Facultatea de Drept, Universitatea din București); director editorial al revistei Analele Universității din București – Seria Drept; președinte al Asociației Henri Capitant a Prietenilor Culturii Franceze – România; avocat