INFO LIVRARE! Ne confruntăm cu un număr crescut de comenzi, astfel că e posibil ca livrările să fie decalate. Click pentru detalii
Coșul de cumpărături este gol.
Despre lucrare
Lucrarea Drept penal. Partea specială I analizează normele cuprinse în primele patru titluri ale Părții speciale a Codului penal, respectiv normele de incriminare a faptelor contra persoanei, contra patrimoniului, contra autorității și frontierei de stat și contra înfăptuirii justiției. Cursul se adresează studenților de la ciclurile de licență ale Facultăților de Drept, însă apreciem că poate fi util, prin criticile formulate și soluțiile propuse, și studenților masteranzi, chiar și practicienilor dreptului.
Analiza urmărește stilul clasic al abordării în materia Dreptului penal. Partea specială, însă într-o manieră care integrează aspectele relevante ale tuturor faptelor sau variantelor conținute în conceptul respectivei incriminări (variantele atenuate, cele agravate, precum și faptele asimilate nu sunt analizate separat, ci elementele constitutive specifice acestora sunt menționate și, după caz, analizate după menționarea elementelor de analiză ale faptei/variantei de bază).
Ediția a 3-a cuprinde ultimele modificări legislative din materia dreptului penal, lucrarea bazându-se pe un material doctrinar relevant pentru știința dreptului penal românesc, precum și pe jurisprudența în materie penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României.
Recomandare:
Codul penal. Codul de procedură penală. Cod 813. Actualizat la 7.10.2025
Din cuprins
Puncte forte
Despre autor
Adrian-Cătălin ȚIGĂNOAIA este lector univ. dr. în cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”.
Detalii tehnice