Dreptul subiectiv

Conceptul de „drept subiectiv” este analizat atât din perspectiva istorică a nașterii sale în conștiința juridică, cât și prin prisma fundamentului și a structurii sale, a izvoarelor sau a modului de exercitare de către titularii săi. Teoriile ce își propun negarea realității dreptului subiectiv sfârșesc, în opinia autorului, prin a construi și a întemeia conceptul de „drept subiectiv” și a arăta necesitatea sa pentru orice sistem de drept.    

în opinia autorului, dreptul subiectiv derivă din dreptul natural, există și se manifestă în afara dreptului pozitiv; coexistă în cadrul sistemului dreptului pozitiv, creat și sancționat de către Stat. A concepe dreptul subiectiv doar în sfera închisă a normei juridice, a dreptului pozitiv, înseamnă a opri evoluția spiritului și a dezvoltării materiale a societății care ar adopta această concepție. Dreptul subiectiv, dinafara dreptului pozitiv, fundamentează dreptul la revoltă, dreptul la opunere contra abuzului ori limitărilor ne-necesare aduse libertății. A nega această idee ar însemna a nega orice legitimare a oricărei revoluții, de la Revoluția franceză din 1789 la Revoluția română din 1989!