Coșul de cumpărături este gol.
Despre lucrare
Lucrarea este structurată în două părți, prima reunind aspecte teoretice relevante pentru organele de cercetare penală, iar cea de-a doua este practică, cuprinzând aproximativ 200 de formulare și modele de urmărire penală și acte procesuale. Demersul autorului este motivat de dorința de a oferi un îndrumar practic pentru cei care debutează în profesie, dar și de a veni în sprijinul organelor de cercetare penală sau avocaților care activează în domeniul penal, prin sistematizarea pe capitole a celor mai uzuale formulare și acte procesuale.
Despre ediția 5
Ediția 5 aduce numeroase elemente noi, unele de mare complexitate. Sunt prezentate soluțiile jurisprudențiale pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție (hotărâri preliminare pentru dezlegarea unor probleme de drept sau recursuri în interesul legii) sau de Curtea Constituțională, precum și jurisprudența recentă a instanțelor naționale în interpretarea și aplicarea noilor coduri penale.
Formularele și modelele
Inspirate din practica judiciară a organelor de cercetare penală ale Poliției și Parchetului, acestea reprezintă un punct de plecare pentru practicieni. Cu siguranță, pot fi îmbunătățite, modificate și adaptate specificului activității fiecărei unități de poliție și parchet. Se poate considera că nu există un formular/model perfect pentru întocmirea unui act, legea prevăzând doar elementele obligatorii pe care acesta trebuie să le cuprindă, precum și forma acestuia.
Din cuprins
Puncte forte
Despre autor
Mirel DUMITRU este Șef birou la Serviciul de investigare a fraudelor din cadrul Inspectoratul Județean de Poliție Mehedinți, având o bogată experiență ca ofițer de cercetare penală.