Coșul de cumpărături este gol.
Demersul pe care ni-l propunem este acela de a prezenta și analiza stadiul actual al dreptului colectivităților locale, într-o nouă ediție revăzută și adăugită, din perspectiva ultimelor evenimente legislative, intervenite cu deosebire, în prima jumătate a anului 2008, și care au produs un impact major în arhitectura sistemului administrației publice locale din România, în particular, sub aspectul desemnării autorităților sale reprezentative.
Lucrarea se adresează studenților de la Facultățile de Drept, respectiv celor de la Facultățile de Administrație Publică, cât și aleșilor locali, juriștilor și tuturor specialiștilor din administrația publică, și nu în ultimul rând, cetățenilor care au conștiința apartenenței dar și simțul civic al participării lor la viața administrativă a colectivităților locale, ai căror membri sunt.