Coș de cumpărături

0 prod. - 0,00 RON

Coșul de cumpărături este gol.

Dreptul subiectiv

Autor(i) Ionuţ Dojană

ISBN: 978-973-127-381-5
Număr pagini: 224
Cod produs: 3031
Data apariției: 06.10.2010
Disponibilitate: La comandă
Editura: Universul Juridic
Colecția: Monografii
Preț redus: 16,20 RON Preț: 18,00 RON

Reducere: 10%

Disponibil la comandă, în funcție de stocul furnizorului

SCURTA DESCRIERE

Lucrarea de față tratează raportul dintre dreptul pozitiv (ca sumă a normelor juridice edictate de către Stat) și dreptul subiectiv (ca putere, libertate sau prerogativă născută anterior și independent de norma juridică sau, dimpotrivă, recunoscută prin norma juridică). Astfel, conceptul de „drept subiectiv” a pendulat de la poziții negatorii ale existenței sale (Leon Duguit, Hans Kelsen) și până la adulare (jusnaturalismul clasic și teoria modernă a drepturilor omului).

Conceptul de „drept subiectiv” este analizat atât din perspectiva istorică a nașterii sale în conștiința juridică, cât și prin prisma fundamentului și a structurii sale, a izvoarelor sau a modului de exercitare de către titularii săi. Teoriile ce își propun negarea realității dreptului subiectiv sfârșesc, în opinia autorului, prin a construi și a întemeia conceptul de „drept subiectiv” și a arăta necesitatea sa pentru orice sistem de drept.    

în opinia autorului, dreptul subiectiv derivă din dreptul natural, există și se manifestă în afara dreptului pozitiv; coexistă în cadrul sistemului dreptului pozitiv, creat și sancționat de către Stat. A concepe dreptul subiectiv doar în sfera închisă a normei juridice, a dreptului pozitiv, înseamnă a opri evoluția spiritului și a dezvoltării materiale a societății care ar adopta această concepție. Dreptul subiectiv, dinafara dreptului pozitiv, fundamentează dreptul la revoltă, dreptul la opunere contra abuzului ori limitărilor ne-necesare aduse libertății. A nega această idee ar însemna a nega orice legitimare a oricărei revoluții, de la Revoluția franceză din 1789 la Revoluția română din 1989!

Loading...
Vă rugăm, așteptați...