Coșul de cumpărături este gol.
Proiectele de construcții de mare anvergura se confrunta adeseori cu provocari tehnice, însa clauzele contractuale care le guverneaza pot fi, în egala masura, instrumentul care asigura succesul sau sursa conflictelor juridice de lunga durata, cu consecințe greu de controlat. Modelele contractuale standardizate elaborate de Federația Internaționala a Inginerilor Consultanți (FIDIC) sunt utilizate pe scara larga în proiectele de construcții naționale și internaționale, oferind transparența și predictibilitate într-un domeniu marcat de provocari tot mai diverse. Cu toate acestea, originea lor în sisteme de drept diferite de cel român genereaza tensiuni reale, uneori aparente, alteori profunde, cu normele dreptului civil național, tensiuni care pot alimenta astfel de conflicte.
Lucrarea pornește dintr-o experiența practica solida și propune o analiza riguroasa a cadrului juridic în care se aplica contractele FIDIC în România, urmarind evoluția contractului de antrepriza de la reglementarea simplista din Codul civil de la 1864 pâna la formele standardizate actuale. Modelele FIDIC sunt plasate în contextul mai larg al dreptului civil român, evidențiind atât punctele de convergența, cât și punctele de tensiune, cu o atenție speciala acordata contractelor reglementate prin H.G. nr. 1/2018, propria tentativa a legiuitorului român de a crea un cadru standardizat național.
Trei instituții contractuale fundamentale sunt analizate în detaliu: inginerul, comisia de soluționare a disputelor și certificatul de recepție la terminarea lucrarilor. Fiecare dintre acestea este examinata atât prin prisma rolului sau în economia contractului FIDIC, cât și prin raportare la noțiuni corespondente din dreptul național. Lucrarea demonstreaza ca obligativitatea actelor emise de aceste entitați fața de parțile contractante are o natura pur contractuala, iar înțelegerea corecta a acestei naturi este esențiala pentru evitarea blocajelor juridice în derularea proiectelor.
Tocmai aceste blocaje și modalitațile concrete de depașire a lor constituie firul roșu al lucrarii, de la remediile clasice precum daune-interese, penalitați de întârziere și executare în natura, pâna la mecanisme specifice precum masurile provizorii și garanțiile contractuale. O abordare deopotriva teoretica și practica, adresata tuturor profesioniștilor implicați în proiecte de construcții de anvergura.