Coșul de cumpărături este gol.
Despre lucrare
Intervenția voluntară în procesul civil analizează în mod aprofundat aspectele teoretice şi practice referitoare la instituţia intervenţiei voluntare, care a cunoscut o amplă evoluţie legislativă, datorită diversificării şi complexităţii relaţiilor sociale. În legislaţia actuală, terţii se bucură de o atenţie sporită, având în vedere numeroasele forme de participare a acestora în cauză, respectiv intervenția voluntară
principală şi accesorie, chemarea în judecată a altei persoane care ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul, chemarea în garanţie, arătarea titularului dreptului şi introducerea forţată în cauză, din oficiu, a altor persoane.
Lucrarea examinează interferenţa terţelor persoane în cadrul unor raporturi juridice în legătură cu care se invocă existenţa unui interes legitim, cu scopul de a-şi conserva sau valorifica anumite drepturi sau prerogative şi, în special, în raporturile juridice de drept procesual civil, domeniu caracterizat prin rigoare, disciplină şi formalism, astfel cum rezultă din legislaţia şi practica noastră judiciară, explicaţiile teoretice fiind amplu argumentate şi ilustrate cu o bogată practică judiciară, motiv pentru care lucrarea este utilă tuturor practicienilor dreptului.
Din cuprins
Puncte forte
Despre autor
Ionuț-Adrian Șipețan este Judecător la Tribunalul Timiș, Secția a II-a civilă și vicepreședinte al Tribunalului Timiș, doctorand al Facultății de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara.