Despre lucrare Lucrarea își propune o abordare unitară a problematicii servituților, fiind destinată să ofere soluții concrete și pragmatice unor probleme controversate, pe baza unei analize riguroase și sistematice. Din 2006 și până în prezent această lucrare reprezintă singura monografie de specialitate pe tema servituților din literatura juridică românească.
â
Despre ediția 2Această lucrare reprezintă ediția 2 a lucrării
Servituțile în dreptul civil român , publicată de Editura C.H. Beck în 2006.
Prezenta ediție realizează o analiză detaliată a dispozițiilor legale cuprinse în Noul Cod civil care reglementează limitele materiale ale dreptului de proprietate și servituțile, oferind soluții practice unor situații care pot apărea în urma aplicării dispozițiilor legale.
AdresabilitateSunt analizate toate acțiunile juridice aflate la dispoziția persoanelor interesate, în ipoteza în care exercițiul limitelor dreptului de proprietate sau al servituților nu se realizează în cadrul stabilit de lege. în plus, lucrarea prezintă o analiză exhaustivă a practicii judiciare în materie, aspect care este menit să confere lucrării un caracter cât mai pragmatic.
Element de noutate Sunt analizate diverse situații conflictuale ce pot apărea, de exemplu, cu ocazia grănițuirii proprietăților, efectuării trecerii pe terenurile altor persoane, exercitării dreptului de vedere sau existenței unei scurgeri a apelor din perspectiva Noului Cod civil, cu prezentarea situațiilor tranzitorii prevăzute de Legea nr. 71/2011 și cu indicarea expresă a aplicării vechiului Cod civil, unde legea impune.
Din cuprins- conținutul și întinderea dreptului de proprietate privată
- dreptul de proprietate privată și limitele acestuia în jurisprudența CEDO
- distincția dintre dreptul de servitute și dreptul de proprietate exclusivă sau dreptul de coproprietate
- acțiunea în grănițuire, acțiunea confesorie, acțiunea posesorie, acțiunea negatorie
- limitele juridice ale dreptului de proprietate privată
- limitele legale de interes public și privat
- servituțile convenționale
Puncte forte- singura monografie de specialitate pe tema servituților
- abordare unitară a problematicii servituților
- analiză detaliată a dispozițiilor legale cuprinse în Noul Cod civil
- prezentarea situațiilor tranzitorii prevăzute de Legea nr. 71/2011
- analiza situațiilor conflictuale ce pot apărea cu ocazia grănițuirii proprietăților
- analiză exhaustivă a practicii judiciare în materie
- ample referințe bibliografice
- index alfabetic cu indicarea noțiunilor esențiale
Despre autorJudecător la Curtea de Apel Pitești, autor a numeroase lucrări de specialitate de drept privat.