Coșul de cumpărături este gol.
Despre lucrare
Metodologia juridică reprezintă fundamentul formării profesionale a viitorului jurist, oferindu-i instrumentele necesare pentru a înțelege, interpreta și aplica dreptul cu rigoare și discernământ.
Lucrarea reprezintă o cercetare amănunțită a metodelor și tehnicilor de analiză, interpretare și aplicare a normelor de drept, având ca obiectiv formarea unei gândiri juridice logice, critice și riguroase.
Prin abordarea principalelor exerciții academice – comentariul de articol, cazul practic, comentariul de jurisprudență și disertația juridică – cursul ghidează studentul în construirea raționamentului juridic, în argumentarea clară și coerentă și în dezvoltarea capacității de sinteză.
Recomandare: Judecătorul – „gură a legii” sau jurisprudența – sursă a dreptului?
Din cuprins
Puncte forte
Despre autor
Diana Dănișor este profesor universitar doctor habilitat la Facultatea de Drept a Universității din Craiova, membru corespondent al Academiei Oamenilor de Știință din România și membru al Uniunii Scriitorilor din România. Domenii de competență: metodologie juridică, teoria generală a dreptului, jurilingvistică, traduceri, poezie.