Noua Revista de Drepturile Omului Nr. 4/2016

Cel de-al patrulea număr al trimestrialului Noua Revistă de Drepturile Omului pe anul 2016 conţine trei materiale care implică problematica religioasă: articolul lui Emil Moise privitor la avatarurile înscrierii la ora de Religie şi sinteza Iustinei Ionescu asupra jurisprudenţei CNCD pe criteriul religiei; al treilea material, alcătuit din patru piese, documentează „lupta în justiţie pentru drepturile cuplurilor de acelaşi sex”, cu indiscutabilă dimensiune religioasă.
Ponderea pe care o capătă subiectul religiei în paginile trimestrialului este doar un efect modest a ceea ce se întâmplă în viaţa reală. Profesorul Emil Moise a investigat presiunea care se exercită asupra părinţilor ortodocşi şi a copiilor lor pentru ca ultimii să frecventeze ora de Religie, în ciuda voinţei lor, şi a descoperit proporţiile de masă ale fenomenului. Presiunea se regăseşte în forme instituţionale, precum angajarea unor absolvenţi de Teologie pe poziţii de funcţionari publici cu competenţe în domenii în care bisericile şi statul intră în conflict. Sau prin acreditarea unei organizaţii precum Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie (APOR), să activeze în şcoli şi în instituţiile Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Or, APOR a fost înfiinţată, organizată şi finanţată de către Biserica Ortodoxă Română pentru a lupta împotriva Deciziei Curţii Constituţionale din 12 noiembrie 2014, considerată de BOR „discriminatorie şi umilitoare”. Se adaugă intervenţiile inspectorilor, directorilor şi cadrelor didactice care, pentru a-i determina pe părinţi sau elevii majori să se înscrie la ora de Religie, anunţă că dacă nu o fac, preotul nu îi va mai căsători; ori că nu se ştie ce se va întâmpla cu copiii lor în timpul orei devenite „libere”; sau vor avea de suferit întrucât media generală va fi mai mică; ori că dacă au făcut Religia în primul semestru, este obligatoriu să o urmeze şi în cel de al doilea; şi că nevenind la ora confesională, copiii vor găsi absenţele trecute în catalog; când părinţii au refuzat cererea, unii profesori au solicitat copiilor să o semneze.
Noua Revistă de Drepturile Omului publică o a doua sinteză de jurisprudenţă a CNCD – anterior, pe criteriul orientării sexuale, acum, pe criteriul religiei. Un cercetător al sistemului de combatere a discriminării sesizează imediat avantajul substanţial al posibilităţii de a „contempla esenţa” celor 82 de speţe ale CNCD din perioada 2008-2015. Sinteza sugerează seria de întrebări care ar direcţiona o viitoare cercetare de jurisprudenţă. Câteva care apar evidente la prima citire.
De ce oare Colegiul Director a reţinut discriminarea pe motive religioase în cazul unor emisiuni de televiziune, deşi în mod constant şi-a declinat competenţa (lăsând CNA să hotărască) în situaţiile care reclamau imagini ori discursuri audio şi video? În speţa atribuirii complexului Hotelier Bradul din Covasna, Episcopiei Ortodoxe Române a Covasnei şi Harghitei. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi-a declinat competenţa materială pe motiv că nu poate anula un act normativ precum O.U.G. nr. 114/2013 – principiu stabilit de Curtea Constituţională. Să însemne aceasta neputinţa CNCD de a hotărî asupra caracterului discriminatoriu al unor fapte rezultând din norme discriminatorii, altfel decât prin formularea de critici şi recomandări, cum a şi făcut-o în speţă? Ar rezulta că sistemul de combatere a discriminării din România nu mai poate trata cazurile de discriminare indirectă. Cu doi ani înainte, CNCD a sancţionat primarul care a decis ridicarea unui zid, în Baia Mare, între mai multe blocuri locuite de romi şi strada principală. Hotărârea a fost confirmată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Şi atribuirea Hotelului Bradul, şi zidul sunt rezultatul unor decizii la nivel executiv. Poate diferenţa de rang al normei să justifice diferenţa de tratament?
Tot la necompetenţă materială a apelat CNCD în cazul petiţiilor care vizează situaţia din penitenciare. Argumentul folosit de Colegiul Director ar fi existenţa Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Este adevărat că art. 5 (1) al acestei legi prevede interzicerea oricărei forme de discriminare în timpul executării pedepselor. Dar este greu să se accepte ca CNCD să scoată de sub veghea sa fenomenul discriminării din sistemul penitenciar românesc, pe motiv că Administraţia Naţională a Penitenciarelor are datoria să combată discriminarea. Iată o categorie de speţe care ar cere schimbarea grabnică a jurisprudenţei CNCD.
În sfârşit (în economia acestui editorial) o mare temă ridică dificultatea CNCD de a trata, sau tentaţia de a evita să vadă în neretrocedarea bunurilor aparţinând Bisericii Unite cu Roma (Greco-Catolică) ceea ce reprezintă: una dintre cele mai flagrante, sistematice şi îndelungate acţiuni cu caracter discriminatoriu din România, pe ansamblu şi în amănunt.
Documentarul „Lupta în justiţie pentru drepturile cuplurilor de acelaşi sex” reproduce două opinii asupra iniţiativei legislative de modificare a art. 48 din Constituţia României referitor la căsătorie şi alte două, privind cererea de neconstituţionalitate formulată de soţii (ambii bărbaţi) Relu Adrian Coman şi Robert Clabourn Hamilton. Despre aceeaşi problematică ne-am mai referit în Editorialul din NRDO nr. 2/2016.
Între timp, marele succes al BOR de a aduna trei milioane de semnături, rezultat pus strategic sub egida Coaliţiei pentru Familie, a stimulat ceea ce pare a fi atracţia pentru statutul de actor suprem la scară naţională. Pe 25 noiembrie, Patriarhul Daniel a devenit gazda dublei sărbătoriri, a Constituţiei de la 1866 şi a celei în vigoare, în urma unui aranjament foarte problematic din perspectivă simbolică, cu Curtea Constituţională, cu Camera Deputaţilor şi cu Senatul. Doar refuzul preşedintelui Klaus Iohannis de a intra în corul adunat sub bagheta Întâistătătorul BOR, a salvat demnitatea statului.
Dar mai problematice pentru viitorul drepturilor omului şi democraţiei româneşti sunt mezalianţele BOR la nivel internaţional. Cu două zile înainte de celebrarea de la Palatul Patriarhal, pe 23 noiembrie 2016, Patriarhul Daniel l-a primit în vizită de prezentare pe Valery Kuzmin, ambasadorul Federaţiei Ruse în România. Diplomatul rus nu este primul ambasador care să fi avut o vizită protocolară la Întâistătătorul BOR. Relevante în acest caz au fost accentele puse de convorbitori în mesajul transmis presei. Valery Kuzmin „a apreciat autoritatea morală a Bisericii în promovarea valorilor religioase şi în apărarea familiei tradiţionale”, iar Patriarhul a subliniat „relaţiile frăţeşti dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Ortodoxă Rusă”, valoroase mai ales într-o lume „aflată într-un profund proces de secularizare”. Schimbul de declaraţii nu doar protocolare a fost precedat de întâlnirea, la Moscova, a delegaţilor Patriarhului Daniel cu cei ai Patriarhului Kiril al Rusiei. Ambasada Rusiei la Bucureşti a ales să noteze, din schimbul de vederi al împuterniciţilor, recunoaşterea legăturilor puternice dintre mănăstirile ruseşti şi româneşti. Acestea ar sprijini îmbunătăţirea relaţiilor dintre cele două state.
Biserica Ortodoxă Română şi cea Rusă promovează aceeaşi viziune asupra drepturilor LGBT şi a drepturilor reproductive, asupra raporturilor dintre datorii şi libertăţi, dar şi asupra modelului lor de stat, mult mai aproape de unul autoritar, decât unul de tipul democraţiei occidentale. Regimul lui Putin găseşte în BOR cel mai important cal troian prin care să aducă România în propriul său proiect „civilizaţional”. Într-un asemenea context, celebrarea celor două constituţii pe 25 noiembrie a.c., cea din 1866, a modernizării statului, şi cea din 1991, a re-construcţiei liberale, tocmai la Palatul Patriarhiei, pare un mesaj ironic.