Codul anterior de procedură civilă, ca de altfel și Codul civil, au supraviețuit unor epoci extrem de diferite și adeseori neprielnice pentru procesul de eficientizare și democratizare a justiției. în ultimele două decenii legislația procesuală a fost supusă însă unor modificări esențiale, determinate de necesitatea adaptării ei la noile realități social-economice din țara noastră.
După mai bine de două decenii de la reinstaurarea democrației în România forul legislativ a reușit să adopte un Nou Cod de procedură civilă, eveniment care ar trebui să reprezinte un moment de referință în evoluția dreptului nostru. Sistemele juridice contemporane sunt de o mobilitate extraordinară, astfel că, în mod natural, nici legislația procesuală nu poate fi considerată una imuabilă, ea fiind întodeauna perfectibilă, ca orice operă umană. Dar, în același timp, nu trebuie să ignorăm efectele deosebit de negative pe care le poate determina, adeseori, escaladarea procesului de legiferare, modificările normative intempestive, formale și inconsecvente, care, din păcate, au culminat cu modificarea repetată a unui cod care nici nu a intrat în vigoare. Nădăjduim însă că noua noastră procedura civilă își va păstra tradiționala caracteristică de a reprezenta cea mai stabilă ramură a sistemului juridic. Un atare deziderat depinde, în mare măsură, de modul de receptare de către practicieni a noilor reglementări în materie. Doctrina ar trebui să se alăture și ea unor asemenea eforturi și să contribuie la interpretarea noilor dispoziții legislative, cu pasiunea și rigoarea ce trebuie să-i fie caracteristică.
Les Ioan