Coșul de cumpărături este gol.
Despre lucrare
Cu un subiect care preocupă societatea și în lipsa doctrinei dedicate, lucrarea de față servește drept ghid în înțelegerea noțiunii și a conținutului numelui, ca atribut de identificare a persoanei fizice, precum și a Codului numeric personal (CNP). Structurată în două părți corespondente numelui și CNP-ului, lucrarea include și analizează, în cuprinsul său, atât legislația națională incidentă, cât și legislație internațională.
Tratarea și concluziile deductive ale prezentei cercetări, precum și analiza și interpretările operate constituie un aport deosebit pentru aprofundarea temei. Totodată, în acest sens joacă un rol important și includerea unei secțiuni de jurisprudență națională relevantă, care evidențiază aspectele doctrinare. Lucrarea se adresează în mod preponderent specialiştilor din serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor (starea civilă şi evidenţa persoanelor), dar nu numai lor, ci și altor persoane interesate să cunoască aspecte importante pentru activitatea și viața lor, putând reprezenta un instrument de lucru foarte util.
Din cuprins
Puncte forte
Recomandare
Despre autor
Paraschiv PEȚU este doctor în drept, general de brigadă (rtr.) și a îndeplinit, succesiv, funcțiile de Șef al Serviciului Central de Stare Civilă (1996-2000), de Director al Direcției Evidența Populației (2000-2004), de Director General Adjunct al Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor din MAI (2004-2009), devenit DEPABD (2009), apoi DGEP (2022), și de Lector universitar titular la Facultatea de Drept a Universității BIOTERRA din București (2013-2021); este Lector colaborator la Centrele Regionale de Formare Continuă pentru Administrația Publică Locală din subordinea Institutului Național de Administrație, precum și la diferite firme private acreditate de Autoritatea Națională pentru Calificări.