Coșul de cumpărături este gol.
Despre lucrare
Prevenirea insolvenţei prin procedura concordatului preventiv abordează una dintre cele mai dinamice şi actuale instituţii ale dreptului insolvenţei, într-un context european marcat de accentul tot mai puternic pus pe restructurare timpurie şi pe menţinerea întreprinderilor viabile în circuitul economic.
Analiza este plasată în cadrul normativ configurat de Directiva (UE) 2019/1023 şi de Regulamentul (UE) 2015/848, cu raportare constantă la reglementarea internă consacrată prin Legea nr. 85/2014. Sunt examinate, într-o viziune coerentă şi actualizată, condiţiile de acces la procedură, rolul participanţilor, atribuţiile organelor implicate, efectele deschiderii şi mecanismele de desfăşurare şi închidere a concordatului preventiv.
Un accent special este pus pe planul de restructurare – element central al procedurii – analizat sub aspectul naturii juridice, conţinutului, negocierii, votării şi omologării, precum şi pe aplicarea concordatului în cazul grupurilor de societăţi, în lumina modificărilor recente ale legislaţiei.
Recomandare: Regimul juridic specific al procedurii insolvenței membrilor grupului de societăți
Din cuprins
Puncte forte
Despre autori
Daniel Andrei GUNĂ este procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.