Coșul de cumpărături este gol.
Despre lucrare
Regimul juridic al insolvenței în cadrul grupurilor de societăți reprezintă o analiză complexă, cu fundament doctrinar și deschidere către aplicabilitatea practică, a uneia dintre cele mai dinamice și provocatoare realități ale dreptului afacerilor contemporan. Lucrarea cercetează sistematic dimensiunile naționale, europene și internaționale ale reglementării insolvenței în cazul grupurilor de societăți, punând accent pe aspectele de coordonare procedurală, specificul entităților implicate și particularitățile fiecărui model legislativ analizat.
Autorul pornește de la premisele economice ale globalizării și ale dezvoltării grupurilor transnaționale de societăți, tratând cu rigoare juridică noțiuni esențiale, precum controlul, participația calificată, centrele de interes (COMI) sau planurile de reorganizare compatibile și propune o abordare integrată asupra problematicii insolvenței membrilor grupurilor de societăți, în concordanță cu tendințele actuale de armonizare legislativă europeană și internațională.
Lucrarea propune o analiză comparativă a reglementărilor aplicabile în materie de insolvență, incluzând dreptul românesc, european, american și australian, și subliniază necesitatea unor ajustări legislative menite să eficientizeze procedura în cazul grupurilor de societăți.
Recomandări
Drept comercial roman. Introducere in dreptul comercial. Intreprinderea. Fondul de comert. Comerciantii
Legea societăţilor. Comentariu pe articole. Ediția 6
Din cuprins
Puncte forte
Despre autor
Sebastian POPA este cadru didactic asociat al Facultății de Științe ale Educației, Drept și Administrație, Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu și grefier la Judecătoria Vânju Mare, județul Mehedinți. Este autor a numeroase articole de specialitate în materia insolvenței și Doctor în Drept începând cu anul 2024.