;

Coș de cumpărături

0 prod. - 0,00 RON

Coșul de cumpărături este gol.

Categorii

Revista Romana de Drept International nr. 12/2011

Preț redus: 33,92 RON Preț: 39,90 RON

Reducere: 15%

În stoc

ISSN: 1584-1898
Număr pagini: 184
Tip publicaţie: Reviste
Cod produs: 5848
Data apariției: 22.12.2011
Disponibilitate: În stoc
Editura: C.H. Beck
Colecția: Revista Română de Drept Internațional
Cant:

Scurtă descriere

A apărut numărul 12/2011 al Revistei Române de Drept Internațional!

Numărul 12 al Revistei Române de Drept Internațional (ianuarie-iunie 2011) apare într-un context special, dat de aniversarea de către Asociația de Drept Internațional și Relații Internaționale (ADIRI) a 45 de ani de existență în serviciul cercetării științifice în domeniu.
Prezentul număr are onoarea să găzduiască în rubrica de Articole, trei contribuții substanțiale pe subiecte de interes: articolul dr. Ion Gâlea cu privire la evaluarea analitică a evoluțiilor din cei 10 ani scurși sub impactul momentului „11 septembrie 2001” în domeniul aplicării regulilor dreptului internațional umanitar în cadrul operațiunilor antiteroriste; de asemenea, un articol semnat de dr. Iuliana Boghez privind lansarea Agenției Internaționale pentru Energie Regenerabilă (IRENA) – un subiect foarte actual în această perioadă când securitatea energetică este pe primele locuri ale agendei internaționale și naționale de securitate, precum și un articol al lector dr. Laura-Maria Crăciunean, de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu despre ultimele evoluții și clarificări conceptuale privind drepturile culturale în dreptul internațional.
în rubrica de Comentarii privind activitatea organizațiilor internaționale în domeniul dreptului internațional publicăm o prezentare, scrisă de Alina Orosan, a activităților recente ale Comitetului ad-hoc al experților în drept internațional public (CAHDI) al Consiliului Europei la sesiunea cu numărul 41 (Strasbourg, martie 2011).
Rubrica de Studii și comentarii de jurisprudență și legislație prezintă un comentariu al Laurei Grădinariu referitor la Avizul consultativ al Tribunalului Internațional pentru Dreptul Mării (TIDM) privind „Responsabilitățile și obligațiile statelor care patronează persoane și entități în ceea ce privește activitățile întreprinse în zona internațională a teritoriilor submarine”. Reamintim că în numărul 11 al RRDI am publicat textul pledoariilor scrise ale României în procedurile în fața TIDM cu privire la acest Aviz consultativ. Un al doilea comentează evoluțiile recente din jurisprudența CEDO în cazurile românești (Catrinel Brumar și Oana Ezer).
Rubrica Restitutio publică un fragment din capitolul privind „Contenciosul internațional”, publicat în 1935 de Academia de Drept Internațional de la Haga, parte a unui curs prezentat de profesorul român Paul Negulescu în cadrul cursurilor aceleiași Academii.
Rubrica de Recenzii conține o prezentare a volumului „Romania – Member of the United Nations Security Council” (autor Ion C. Popescu, Ed. Uranus, București, 2010), scrisă de dr. Ioan Voicu, profesor la Universitatea Assumption din Bangkok (Tailanda).
în rubrica privind Contribuția doctorandului, publicăm o lucrare a lui Cosmin Dinescu privind ,,Statele asociate în dreptul internațional contemporan”, care continuă analiza din numărul 11 al RRDI referitoare la devoluția implicită ca mod sui generis de creare a statelor în dreptul internațional.
Sper că și acest nou număr al RRDI va atrage atenția cititorilor și tuturor celor interesați asupra evoluțiilor recente în dreptul internațional, iar noile contribuții  ale specialiștilor în domeniu vor fi apreciate.


Lector dr. Bogdan Aurescu
Editura C.H. Beck
ISBN N/A
Format carte N/A
Coperta N/A
Loading...
Vă rugăm, așteptați...