Coș de cumpărături

0 prod. - 0,00 RON

Coșul de cumpărături este gol.

Ştefan Deaconu

Profesor universitar dr.

Ștefan DeaconuFuncţii, demnităţi: este Președinte al Curţii de Arbitraj Comer­­cial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României (2015-prezent); Preşedinte al Comisiei de arbitraj şi metode alternative de soluţionare a disputelor (ADR) din cadrul Comitetului Naţional ICC România (2016-2018); Arbitru în cadrul Curţii de Arbitraj Economic și Comercial Internaţional din China – CIETAC; membru în Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (2016-prezent); membru în Consiliul Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti (2010-prezent). A deținut funcția de consilier prezi­denţial, cu rang de ministru (2005-2012); consilier de stat, cu rang de secretar de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale (februarie-decembrie 2005); director în cadrul Senatului României (2004-2005); expert şi apoi consilier în cadrul Senatului României (1998-2004).

Specializări: are o serie de specializări postuniversitare în domeniul dreptului și al științelor politice obținând: Certificate of accomplishment la cursul ,,Legislative analysis’’ organizat de Parlamentul României & USAID (1999); Diplomă de master în ştiinţe politice la Facultatea de ştiinţe politice, Școala Națională de Științe Politice și Administrative (2001); Diplôme de qualité la Institutul pentru federalism, Universitatea din Fribourg, Elveţia (2001); Curs postuniversitar ,,Securitate şi bună guvernare’’ organizat de Universitatea Naţională de Apărare - Colegiul Naţional de Apărare (2006); Certificat de absolvire, Académie Internationale de Droit Constitutionnel, Tunis, Tunisia (2008) și Certificat de absolvire a cursului postdoctoral ,,Drept constituţional’’ organizat de Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Drept (2011).

Operă: este autor sau coautor a peste 30 de lucrări, dintre care cele mai reprezentative sunt: „Drept constituţional”; ,,Instituții politice’’; „Constituţia României. Comentariu pe articole”; ,,Codex Constituțional – Constituțiile statelor membre ale UE’’; ,,Arbitration in Romania. A Practitioner’s Guide’’; ,,The Use of Foreign Precedents by Consti­tutional Judges”; ,,Excepţia de neconstituţionalitate în România şi Franţa”; „Cetă­ţe­nia europeană”; „Princi­piul bunei vecinătăţi în dreptul românesc”; „Coalitions of the Unwilling? Politi­cians and Civil Servants in Coalition Governments”; „Metodologie juridică”; este autor sau coautor a peste 50 de articole, studii şi cronici apărute în reviste de prestigiu, în principal în dome­niul dreptului public, precum: „Les conflits juridiques de nature constitutionnelle entre l’autorité judiciaire et les autres autorités publiques dans la jurisprudence de la Cour Constitutionnelle de la Roumanie”, „Les rapports constitutionnels et légaux entre le Président de la Roumanie et le Parlement”, „Procédures consti­tutionnelles de dissolution du Parlement en Roumanie”, „The Role of the Superior Council of Magistracy as Guardian of the Independence of the Romanian Judi­ciary”, „The Freedom of Expression through Public Radio and Tv. Services”.

Titluri ştiinţifice şi onorifice obţinute: este profesor univ. dr. şi îndrumător de doctorat la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti; membru titular și vice-președinte al secției de drept public a Academiei de Ştiinţe Juridice din România; membru în Consiliul Școlii doctorale a Facultății de Drept, Universitatea din Craiova; director al Centrului de Drept Constituţional şi Instituţii Politice (CDCIP) din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti; membru al Asociației Române de Drept Constituțional; membru în comitetul ştiinţific al Revistelor: ,,Dreptul’’, ,,Revista de Drept Constituțional’’, ,,Revista română de Studii Electorale’’ și ,,Revista Română de Parteneriat Public-Privat’’ și membru în colegiul de redacţie al Revistei „Curierul Judiciar”. Pentru activitatea sa în domeniul juridic a obținut Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de „Cavaler” acor­dat de Preşedintele României (2009);  „Ordinul Coroanei” în grad de „Mare Ofiţer” acordat de M.S. Albert II, Regele Belgiei (2009); Premiul „Vespasian Pella” acordat de Uniunea Juriştilor din România (2006); Premiul „Cartea lunii” acordat de Ministerul Afacerilor Externe din România pentru lucrarea „Principiul bunei vecinătăţi în dreptul românesc” (2005).

Publicațiile acestui autor

Autor(i) Ştefan Deaconu
Preț redus: 58,32 RON Preț: 72,90 RON

Reducere: 20%

Autor(i) Ştefan Deaconu
Preț redus: 47,92 RON Preț: 59,90 RON

Reducere: 20%

Preț redus: 254,15 RON Preț: 299,00 RON

Reducere: 15%

Preț redus: 78,24 RON Preț: 97,80 RON

Reducere: 20%

Ediție coordonată și prefațată de Ştefan Deaconu
Preț redus: 22,32 RON Preț: 27,90 RON

Reducere: 20%

Preț redus: 280,00 RON Preț: 350,00 RON

Reducere: 20%

Loading...
Vă rugăm, așteptați...
x