Drept comercial european

Dreptul comercial, în reglementarea legiuitorului european, nu mai poate fi tratat ca o ramură de studiu independentă de dreptul național.

Lucrarea ,,Drept comercial european'' a primit in anul 2009 diploma de onoare Constantin Anachițoaie din partea Uniunii Juriștilor din Romania, Societatea Academică ,, Titu Maiorescu'', revistele ,,Dreptul'' și ,,Palatul de Justiție''

Vocația lui de a influența în mod indirect (pe calea directivelor europene) sau în mod direct (pe calea regulamentelor europene) dreptul național face ca studiul său trezească în cititorul juridic sentimentul recunoașterii instituțiilor juridice, printr-un fenomen de anamneză care derutează în primul moment. Faptul că se întâmplă acest lucru înseamnă că legislația secundară europeană și-a atins deja ținta. înseamnă că dreptul național a intrat în matricea normativă europeană, a asimilat (chiar dacă forțat pe alocuri) cantitatea obligatorie de material normativ prescrisă odată cu demararea procesului de aderare la Uniunea Europeană.

Dreptul comercial european a debutat, din punct de vedere al dezvoltării istorice, cu o fază de armonizare a soluțiilor legislative naționale în domeniul societăților comerciale. Corpul directivelor de drept societar epuizează o primă fază de dezvoltare comercială. Aceea a ajustării creațiilor naționale în scopul creării unei echivalențe la nivelul Uniunii. Faza următoare cuprinde creațiile europene originale. După popularea mediului comercial cu persoane de drept asemănătoare, legiuitorul european nu putea să-și refuze exersarea propriilor înclinații creatoare. A fost trasată în acest mod societatea europeană (SE, consacrată cu denumirea latină Societas Europaea) și societatea cooperativă europeană (SCE), dar și forme speciale de cooperare precum grupul european de interes economic (EEIG – GEIE în acronim românesc). Proiectul european mai cuprinde creații cu caracter social sau non-profit precum societatea mutuală europeană (ME) sau  asociația europeană (EA).

CFLR