Coșul de cumpărături este gol.
Așadar, rațiunea redactării lucrării de față constă în faptul că până în prezent, în literatura de specialitate din România această temă nu a fost analizată autonom, ci numai incidental, în contextul prezentării și analizării instituțiilor Uniunii Europene.
Ne exprimăm convingerea că prezenta lucrare, prin conținutul său, va reprezenta un instrument util și necesar pentru cunoașterea și înțelegerea cât mai bine de către teoreticieni, studenți, masteranzi, precum și de către practicienii în domeniu, indiferent că sunt judecători, procurori, avocați sau funcționari publici ce își desfășoară activitatea în cadrul administrației publice centrale și locale, a sistemului jurisdicțional al Uniunii Europene, dar mai ales a regulilor de procedură care guvernează orice proces pendinte în fața instanțelor de judecată ale Uniunii, indiferent de domeniu (civil, comercial, administrativ etc.).