Coșul de cumpărături este gol.
Lucrarea de față are drept scop prezentarea sistemului de securitate socială din România, a legislației aplicabile în domeniul asigurărilor sociale pentru pensii, șomaj, sănătate, accidente de muncă și boli profesionale, precum și în domeniul asistenței sociale, privind prestațiile de asigurare a unui venit minim garantat, prestațiile familiale, prestațiile pentru susținerea familiei în vederea creșterii copilului, concediul paternal și măsurile de protecție a maternității la locul de muncă, prestațiile de asistență a persoanelor cu handicap.
Ea se adresează în principal studenților facultăților de drept, atât celor care urmează cursurile la zi, cât și celor care urmează forma de învățământ la distanță, fiind un instrument de lucru util pentru seminariile și pentru activitățile tutoriale la dreptul securității sociale, în vederea pregătirii examenului și a lucrărilor de licență la această disciplină.
Lucrarea cuprinde sinteze care își propun a prezenta și explica elementele și conceptele de bază ale dreptului securității sociale, cu indicarea bibliografiei ce poate fi utilizată pentru aprofundarea cunoștințelor prezentate. De asemenea, fiecare capitol cuprinde întrebări sau teste de evaluare tip grilă, acestea având menirea de a veni în sprijinul asimilării și însușirii cunoștințelor de bază de către studenți.
Conținutul lucrării este util și pentru avocați, consilieri juridici, judecători și alți practicieni, ca instrument de informare și sprijin pentru cunoașterea și înțelegerea principiilor și principalelor reglementări din domeniul dreptului securității sociale.
Lector univ. dr. Luminița Dima