Volumul II al Tratatului de procedură penală apare la distanță de 5 ani (2012) față de primul volum (2007), răstimp în care, chiar dacă legislația internă nu a acumulat modificări semnificative în plan organic, publicul a acumulat totuși multiple așteptări de la scena justiției penale, iar jurisdicțiile române au încercat să furnizeze un act creator de compoziție, generând jurisprudență într-un spirit cât mai apropiat de valorile europene. Deși în acest interval au apărut Codurile penal (Legea nr. 286/2009) și de procedură penală (Legea nr. 135/2010), amânarea intrării lor în vigoare a reprezentat o provocare inclusiv pentru teoreticienii care au stat în cumpănă între a-și optimiza lucrările deja scrise ori a aștepta activarea normei penale și procesuale pentru a putea elabora noi lucrări de specialitate.
în acest context al incertitudinii, lucrarea domnului profesor dr. Gheorghiță Mateuț reprezintă un reper de stabilitate și continuitate, capitolelor acestui volum secund al Tratatului (cu referire la probe și mijloace de probă, măsurile procesuale, actele de procedură comune) fiindu-le asigurată atât valoarea indubitabilă în contextul juridic actual, dar și potențialul de a-și păstra valabilitatea în contextul legislativ ce se prefigurează pentru viitor, întrucât întregul volum urmărește busola unor elemente imuabile, dintre care amintim: Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, care, din 1950 până în zilele noastre, reprezintă conturul fluid în interiorul căruia se exersează și se maturizează gândirea juridică internă; jurisprudența la zi a Curții Europene a Drepturilor Omului, care va continua să ghideze și să aibă autoritate de lucru interpretat inclusiv pentru viitoarea jurisprudență internă; arhitectura procesului penal român a cărui natură mixtă (de inspirație inchizitorială și acuzatorială) va rămâne neatinsă de viitorul context legislativ, chiar dacă, în spirit evolutiv, i se vor adăuga, echilibra ori reactiva anumite elemente ori accente.
De asemenea, acest interval de 5 ani interpus între primul și al doilea volum al Tratatului de procedură penală reprezintă pentru autor un exercițiu asiduu de respectare a ancorei și de definire a clarității într-o practică nu întotdeauna clară ori unitară a jurisdicțiilor interne, de promovare și valorificare în practică a principiilor europene de justiție penală, precum și de reflectare ulterioară în teorii rezolutive originale a spețelor dificile și complexe cu care s-a întâlnit în activitatea sa de practician de peste două decenii. Concomitent, cei 5 ani de germinație a volumului II al Tratatului au însemnat transformarea autorului dintr-o personalitate marcantă a lumii universitare și științifice într-un personaj public, mediatizat prin prisma proceselor complexe și de notorietate în care a fost implicat ca avocat.
Astfel, modalitatea unică și inconfundabilă prin care domnul profesor dr. Gheorghiță Mateuț parcurge drumul de la normă la speță, în cuprinsul celui de-al doilea volum al Tratatului, relevă importanța agregării dintre teorie și practică, reprezentând pentru cititori un exercițiu de rafinament al gândirii juridice, de rigurozitate epistemologică, de plăcere a cunoașterii, dar mai ales de curaj al descoperirilor subtile.