Tratatul de la Lisabona aduce cele mai importante modificări în structura Uniunii Europene după Maastricht, printr-o modalitate „cuminte” din punctul de vedere al imaginii, dar sigură din punct de vedere juridic. De asemenea, flexibilitatea introdusă de Tratat, prin clauzele pasarele (prevăzute și în Tratatul constituțional) și prin clauza de revizuire simplificată, reprezintă un pas înainte deosebit de important, care dă posibilitatea ajustării cadrului constituțional al Uniunii în mod rapid și eficient, în funcție de evoluții punctuale, cu respectarea garanțiilor de „menținere a suveranității” statelor membre.