Utilizarea instituționalizată a dialogului social ca reper fundamental și stabil în conturarea corpusului obligațional al relației de muncă nu este o favoare, un privilegiu acordat intermitent și condiționat lucrătorului, ci o modalitate sine qua non de asigurare a păcii sociale, a coeziunii lumii muncii și a progresului unei națiuni. Acționând pe această linie de gândire, vom găsi întotdeauna echilibrul stabil și rezonabil între interesele capitalului – obținerea și maximizarea profitului – și interesele lucrătorilor – stabilitatea în muncă și decența venitului salarial.